Web Analytics
scris duminică, 27.07.2025

Trei românce se află pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Montreal

Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 49 WTA), Gabriela Ruse (27 de ani, locul 56 WTA) și Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 137 WTA) vor evolua pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Montreal, câștigat în trecut de trei ori de Simona Halep.

Trei românce se află pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Montreal

Citește și: România, două medalii la Campionatele Mondiale de tineret de la Poznan

Primul din cele două turnee WTA 1000 pe hard nord-american înainte de US Open, cel de la Montreal, și-a stabilit tabloul principal. Unul pe care au intrat direct și trei jucătoare române, care au aflat cu cine se vor duela în startul concursului.

Jaqueline Cristian, „tricolora” cel mai bine clasată în ierarhia mondială, pe locul 49, o va înfrunta în turul 1 pe o favorită locală, Marina Stakusic, beneficiară a unui wild-card. Va fi primul lor duel în circuitul profesionist. Românca joacă în premieră la Open-ul canadian, care se dispută alternativ la Montreal și Toronto. 

Gabriela Ruse se va regăsi față în față cu Emma Răducanu (22 de ani, 46 WTA), conform tragerii la sorți de la Montreal. Cele două s-au mai înfruntat oficial o singură dată, în ianuarie 2024, la Auckland, când britanica s-a impus cu 6-3, 4-6, 7-5. Sorana Cîrstea a evoluat deja de opt ori în Canada, de șapte ori pe tabloul principal, atingând finala în 2013, pierdută în fața Serenei Williams. Ea o va înfrunta în turul 1 pe Lulu Sun (24 de ani, locul 95 mondial) pentru prima dată. Neozeelandeza e debutantă în Canada, iar anul acesta are drept cel mai bun rezultat turul 3 la Indian Wells.

Citește și: FOTE 2025: Primele medalii de aur pentru România

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...