Elevii români care au concurat la Olimpiada Balcanică de Fizică 2025 au luat trei din cinci medalii de aur la competiția organizată la Ohrid, în Macedonia de Nord, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Un alt elev din lot a luat argintul, astfel că toți cei patru elevi din lotul național s-au întors cu medalii într-o competiție cu 62 de participanți din 16 țări.
Citește și: Piteșteanca Ioana Chiriac – locul I la Campionatul Național de Înot pentru copii, de la Pitești
Premianții la Balcaniada de Fizică 2025 sunt: Alexandru Jicu, de la Colegiul Naţional Gheorghe Vrănceanu, Bacău – medalie de aur și Premiu special, pentru problemă rezolvată cu punctaj maxim; Dragoş Popuţe, de la Liceul Teoretic Grigore Moisil, Timişoara, medalie de aur; David Neaţă, de la Liceul Teoretic Internaţinal de Informatică Bucureşti, medalie de aur; Antonio Stoica, de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Constanţa, medalie de argint
Competiția s-a desfășurat în perioada 26-30 iunie 2025. În total, din cele cinci medalii de aur acordate la nivelul întregii competiții, trei au fost câștigate de elevii români.
Potrivit anunțurilor ministrului Educației Daniel David, bursele de excelență și performanță olimpică pentru elevii cu rezultate la olimpiadele naționale și internaționale, vor fi tăiate și desființate. În mesajul de felicitare publicat pe Facebook de Ministerul Educației nu este menționat nimic cu privire la acest aspect.
Citește și: Nepoata lui Nicolae Dobrin s-a căsătorit în Italia
0 Comentarii