Duminică, 31 august, polițiștii argeșeni din Domnești și Tigveni au depistat și sancționat trei bărbați, de 30, 42 și 50 de ani, care au transportat material lemnos, cu un atelaj, respectiv cu două autoiutilitare, fără a respecta regimul silvic.
Citește și: Copilă violată de un tânăr mai mare cu 10 ani. Polițiștii au aflat după ce victima a născut la SJU Pitești
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, cei trei nu aveau asupra lor documente care să ateste proveniența legală a materialului lemnos pe care-l transportau.
Ca urmare a abaterilor constatate în aceste împrejurări, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.215 lei, atât ca urmare a unor contravenții silvice, cât și a unor abateri la regimul circulației pe drumurile publice.
Totodată a fost confiscat un volum de 2 metri cubi de material lemnos. De asemenea, polițiștii și specialiștii silvici vor continua verificările pentru combaterea delictelor privind tăierea, transportul, depozitarea și comercializarea de material lemnos – mai precizează IPJ Argeș.
0 Comentarii