# Președintele celei mai bogate și exclusiviste provincii din Italia, dr. Guido Podesta, s-a întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Polexe, și cu consilierul județean Leonard Soare, președintele Comunității Montane Iezer Muscel. Între 19-22 martie, o delegație argeșeană condusă de președintele Comunității Montane Iezer Muscel, Leonard Soare și de vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Polexe, a fost primită la cel mai înalt nivel la Palatul Administrativ din Milano, de chiar președintele provinciei, Guido Podesta.
Români, letoni, estonieni și italieni, participanți și colegi la seminarul din capitala Lombardiei
Delegația argeșeană, din care au mai făcut parte Roxana Stoenescu, șefa serviciului Relații Internaționale din cadrul CJ Argeș, consilierul județean Constantin Șerban, precum și consilierul local de la Bascov, Gheorghe Nedelea, a participat la seminarul internațional „Being European”, desfășurat sub înaltul patronaj al Comisiei Europene. De altfel, Comunitatea Montană Iezer Muscel, condusă de consilierul județean Leonard Soare, în calitate de președinte, a fost și partener în proiectul „Being European”, derulat prin „Programul Europa pentru Cetățeni 2007-2013”. În cadrul acestui proiect UE, organizat de Asociația Letonă a Administrațiilor Locale și Regionale, în calitate de aplicant, au mai fost parteneri alături de Provincia Milano și Comunitatea Montană Iezer Muscel, care a reprezentat România, dar și Asociația Orașelor din Estonia. Tema dezbătută în cadrul seminarului a fost una de foarte mare actualitate, și anume „Participarea Cetățenilor la construcția UE în perioada de criză economică și rolul comunicării instituționale”. Concluzia finală a fost că, în situația actuală, comunicarea instituțională între actorii administrațiilor locale poate funcționa ca un factor de coeziune prin explicarea analizei raționale în urma măsurilor care sunt luate la diferite nivele politice.
Consilierul Leonard Soare a vorbit cu președintele Provinciei Milano într-o italiană fluentă
La invitația președintelui Guido Podesta, care a dorit să cunoască și punctul de vedere al delegației române vizavi de criza care marchează din punct de vedere economic, și nu numai, statele membre UE, a luat cuvântul și consilierul județean Leonard Soare. Într-o italiană fluentă, acesta a pledat cauza țării noastre în chestiunea Schengen, subliniind că amânarea dictată recent îi afectează pe români din punct de vedere economic și, pe cale de consecință, afacerile noastre au de suferit. Președintele Provinciei Milano, ca de altfel și ceilalți doi europarlamentari italieni prezenți la dezbatere, au subliniat că poziția Italiei se cunoaște, că țara lor a fost favorabilă aderării României la Spațiul Schengen, prin urmare înțeleg pe deplin frustarea cetățenilor români față de o decizie controversată și nedreaptă. La finalul seminarului, pe lângă mesajul transmis din partea conducerii Consiliului Județean Argeș, vicepreședintele Constantin Polexe și consilierul județean Leonard Soare i-au înmânat președintelui Provinciei Milano, dr. Guido Podesta, mai multe cadouri, precum și un album de prezentare a județului nostru, editat de Consiliul Județean. Nu putem încheia fără să subliniem că la Milano, în capitala Lombardiei, s-a consumat cea mai importantă participare din ultimii ani a unei delegații argeșene în Italia. Iar întâlnirile, la nivelul cel mai înalt de reprezentare, cu președintele Provinciei Milano, Guido Podesta, cu vicepreședintele, Umberto Maerna, precum și cu doi dintre cei mai vizibili și influenți europarlamentari italieni, nu fac decât să confirme atenția de care s-a bucurat delegația venită din Argeș. Mai trebuie subliniat că, în cea de-a doua zi a seminarului, la Palatul Administrativ din Milano a fost prezentă și doamna Ecaterina Petre de la Consulatul General Român, care a manifestat un interes deosebit pentru prezența delegației argeșene. (G.G.)