Un nou mecanism de control promite să reducă drastic fraudele cu fonduri europene în România. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a deschis oficial baza de date MySMIS către principalele instituții de anchetă, permițând verificarea în timp real a tuturor proiectelor finanțate din bani europeni.

Ministrul Dragoș Pîslaru a anunțat că a semnat protocoale de cooperare cu Parchetul European (EPPO), Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Lupta Antifraudă, prin care aceste structuri primesc acces complet și direct la informațiile privind contractele, plățile și stadiul implementării proiectelor.
Potrivit ministrului, noul sistem elimină blocajele birocratice și permite intervenții rapide imediat ce apar suspiciuni de fraudă. Anchetatorii pot urmări traseul fondurilor europene de la momentul contractării până la ultima plată, fără a mai depinde de solicitări sau intermedieri administrative.
„Banii europeni sunt bani publici, iar fiecare euro furat sau folosit incorect înseamnă mai puţine spitale, mai puţine şcoli, mai puţină infrastructură pentru oameni. Cine lucrează corect va avea în continuare sprijinul statului; cine încearcă să fure va avea în faţă un stat care cooperează strâns cu instituţiile naţionale şi europene de integritate. Ca ministru, nu mă interesează doar câţi bani absorbim, ci şi cum îi folosim”, a transmis Pîslaru.
MySMIS este platforma centrală care conține toate datele relevante despre proiectele de coeziune finanțate de Uniunea Europeană, inclusiv beneficiarii, valorile contractelor, plățile efectuate, indicatorii de performanță și gradul de implementare.
Prin acest demers, autoritățile române transmit un semnal clar privind politica de „toleranță zero” față de fraudele cu bani europeni și pun accent nu doar pe absorbția fondurilor, ci și pe utilizarea lor corectă și transparentă.



0 Comentarii