Vineri, 20 septembrie, s-au împlinit 50 de ani de la deschiderea Transfăgărășanului, spectaculosul drum din Argeș.
La ceas aniversar, autoritățile au organizat o serie de evenimente pe „cel mai spectaculos drum montan din lume”, după cum a fost catalogat de BBC Top Gear în 2009.
Ziua de vineri a început cu o ceremonie militară și a fost dezvelită o placă comemorativă la Monumentul Constructorilor Transfăgărășanului.
Cu acest prilej, CNAIR a anunțat că are în derulare un contract pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea din temelii a Transfăgărășanului.
Mesajul comun al Directorului General al CNAIR SA, Cristian Pistol, și al Directorului Regional al DRDP Brașov, Tudor Duțu, cu ocazia festivităților prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la deschiderea Transfăgărășanului:
„În calitatea noastră de administratori ai acestui drum spectaculos, nu trece zi fără să ne gândim la cei care, prin dăruire, pricepere și chiar sacrificiu, au construit această realizare deosebită a poporului român. Sutele de militari, ingineri, proiectanți, deservenți de utilaje și muncitori care au contribuit la construcția Transfăgărășanului vor rămâne definitiv înscriși în istoria României în general și vor avea parte de admirația noastă a profesioniștilor din domeniul infrastructurii, în mod special.
Tocmai aceste sentimente sunt cele care ne motivează în munca noastră zilnică pentru întreținerea acestui drum. Există o vorbă: e greu să construiești un drum dar este și mai greu să îl întreții. Turiștii care admiră aceste peisaje nici nu realizează de câte provocări trebuie să trecem noi, administratorii, pentru a le oferi zi de zi condiții sigure și confortabile de trafic: de la deszăpezirea din primăvară, până la înlăturarea efectelor nefaste ale condițiilor meteo extreme, specifice pentru zona alpină. Cu toate acestea, încercăm în fiecare zi să îmbunătățim prin munca noastră tot ce ne-au lăsat cei care au ctitorit această minunăție a ingineriei.
Însă nu ajunge să privim doar spre trecut! „Cel mai frumos drum din lume”, așa cum a fost denumit Transfăgărășanul, merită să aibă și un viitor. CNAIR SA are în acest moment în derulare un contract pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, care va fi baza unui program investițional amplu pentru modernizarea din temelii a Transfăgărășanului. Astfel, sperăm să-l putem menține deschis pe o perioadă cât mai îndelungată din an, poate chiar să eliminăm cu totul necesitatea restricționării circulației pentru perioade extinse.
Considerăm că în acest mod putem să asigurăm acestui drum un loc binemeritat în secolul XXI iar cei care-l vor parcurge se vor putea bucura de frumusețea Transfăgărășanului multe decenii de acum înainte.”
Drumul, cu o lungime de aproximativ 152 km, parte a DN 7C, face legătura între Muntenia și Transilvania. Începe în apropierea localității Căpățâneni, ultima localitate din județul Argeș, și se termină în apropierea localității Cârtișoara, județul Sibiu. A fost realizat în mai puțin de cinci ani pe vremea regimului comunist și inaugurat la 20 septembrie 1974, în prezența lui Nicolae Ceaușescu.
Sursă foto: CNAIR
Citește și A început relocarea urșilor de pe Transfăgărășan. Cum vor proceda specialiștii
0 Comentarii