Ipoteze. Nu se știe încă precis dacă globul pământesc se rotește mai iute în jurul axei sale și înconjoară soarele mai sprinten. Dar nici nu e nevoie de așa ceva ca să trecem mai repede prin viață. Chiar dacă ești un pensionar și îți permiți să îți petreci timpul în halat și în papuci, răsturnat în fotoliu, cu ochii în televizor, tot treci prin viață de nici nu știi pe unde. Se gonesc evenimentele ca cirezile de vaci nebune când mai dă și strechea în ele. Nu se termină povestea cu Roșia Montană că dă năvală alta și mai și, cu gazele de șist, care ar aprinde toată țara.
Cum să mai știi de e luni, de e marți, vineri, cu dezlegare la pește, duminica în sărbătoare, de e zi, de e noapte, când afli că ar fi avut loc o lovitură de stat? În miez de noapte, la vremea cucuvelelor, liliecilor și fluturilor cap de mort. Când cocoșii nu cântă, câinii nu latră (dorm și cei de pază ai democrației) și umblă stafiile prin cimitire, iar tâlharii sparg case, capete, bănci și bancomate. Și uiți cu totul de tine, devii o simplă curiozitate, și o statuie în mirare, când afli că premierul este un pisoi care nu a ajuns cotoi, iar președintele țării un… „ieși afară, javră ordinară!”.
„Ia mișcă-ți tu fundul la piață”, nu te iartă consoarta, care are și ea un serial. Mormăi, bolborosești, dar îți iei sacoșa și pleci. Umbli bezmetic din vitrină în vitrină, din tarabă în tarabă: roșiile și-au dublat prețul, castraveții și mai și, cartofii țin pasul și ei. Așijderea țelina, conopida, salata și verdeața. Mere, pere, prune, gutui, de import, din țările vecine, ba chiar de peste țări și mări. De parcă ne-am afla la Polul Nord. Ai venit de dimineață, te întorci pe înserate, cu o pâine, un fir de praz, două ouă și un leuștean, că tot suntem în post și trebuie să te spovedești și să te împărtășești de Crăciun. Mai treci pragul pe la vreo 10 farmacii, faci rețeta pe jumătate, deși farmacistul îți atrage atenția că nu e bine. Ce știe el? De vindeci stomacul pe jumătate, ficatul tot așa, tot câștigi ceva…
Suleiman Magnificul. Taie capul lui Ibrahim. Hurem, otrăvită. Prințul mezin vomită pe ecran. Seriale. Telenovele. Oana Zăvoranu. Irinel Columbeanu. Monica. Pepe. Pricină și pacoste. Andreea și turcul ei. Salam. Adrian Minune. Dan Diaconescu. Elodia. Becali. Cămătarii…
Auzi ceva pe la ușă? Pe la fereastră? Stai liniștit. Încă nu s-a votat legea amnistiei și grațierii. Când se vor goli pușcăriile, atunci nu vei avea unde să te ascunzi…
Și uite așa trece viața. Nici nu știi când. Nici nu știi pe unde. Te trezești deodată bătrân coclit. Dacă te mai trezești. Unii se duc pe nesimțite în telenovele sau în jurnale de actualități.
Unde sunt vremurile de altă dată? Nopțile lungi de iarnă cu povești la gura sobei, șezători cu cântece, jocuri și ghicitori, cu sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou, cu zilele de vară care păreau fără sfârșit, cu călușul de Rusalii, cu horele din centrul satului sau din marginea pădurii? Timpul părea că se oprise pe loc și nimeni nu se grăbea să-i dea călcâie…
Dar dacă ne consumăm viața cum am fuma o țigară cu gândul în altă parte, să-i mulțumim lui Dumnezeu că mai avem o șansă de a rămâne pe aici și după suspinul final…
Se tot urzește un proiect de lege care să prelungească timpul de interzicere a deshumărilor. Motivația stă în faptul că multe morminte deschise după șapte ani, timpul azi legal, trupurile decedaților erau aproape intacte. Explicațiile nu au întârziat. Ipoteza profană, zisă științifică, susține că e vorba de rămășițele tratamentelor cu antibiotice, de acumulările de substanțe nocive din alimente, care, dacă ne scurtează zilele, în compensație ne conservă bine după moarte. Lămuririle mistice au două variante: fie că suntem atât de curați și de iertați încât rămășițele noastre merită să devină moaște sfinte, fie că suntem atât de păcătoși și de ticăloși încât suntem refuzați de țărâna din care ne-am născut.
Domnilor, doamnelor, nu vă lamentați. Nu exasperați. Avem prilejul să ne mumifiem. Să ne sfințim. Să devenim moaște. Să urce turmele de credincioși spre noi pe coate și pe genunchi. Să pună banii în cutia milelor și să ne sărute oasele și zgârciurile sub crusta de argint… Prof. Marin Ioniţă
