Web Analytics
scris miercuri, 23.07.2025

Tragedie pe plaja Gostinu: doi tineri s-au înecat salvându-și copilul de 9 luni

O ieșire obișnuită la plajă s-a transformat într-un coșmar pentru două familii din București. Pe malul Dunării, la Gostinu, în județul Giurgiu, un tânăr cuplu și-a pierdut viața, dar, din fericire, fetița lor de doar 9 luni a fost salvată.

Tragedie pe plaja Gostinu: doi tineri s-au înecat salvându-și copilul de 9 luni

Citește și: Poliţistă de la penitenciar, drogată şi cu halucinaţii la volan

Cei doi tineri, însoțiți de un alt cuplu, au decis să intre în apă, luând cu ei și bebelușul. Martorii spun că au înaintat mult în Dunăre, depășind zona de siguranță. Curentul puternic i-a surprins, iar în câteva secunde au fost trași în larg, incapabili să mai ajungă la mal.

Un bărbat aflat într-o canoe a observat lupta disperată a celor patru și a intervenit imediat. A reușit să tragă două persoane la bordul ambarcațiunii. Într-un moment critic, tatăl fetiței, în vârstă de 26 de ani, i-a întins salvatorului copilul.  La scurt timp, el și partenera lui, o tânără de doar 20 de ani, au fost înghițiți de apele Dunării.

Echipajele de intervenție ale ISU Giurgiu inclusiv scafandri și pompieri, au ajuns rapid la fața locului. Căutările au continuat până la lăsarea serii, însă trupurile celor doi părinți nu au fost încă găsite. Misiunea de salvare a fost transformată într-o operațiune de recuperare, iar în această dimineață scafandrii au reluat căutările.

Citește și: Primăria Sectorului 1 a aprobat Hotărârea care stabilește raționalizarea alimentelor și distribuția lor „în caz de mobilizare sau război”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...