Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din Davidesti, care conducea un autoturism marca BMW, a accidentat mortal un copil de 12 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, în zona Kaufland.Echipajul SMURD nu a mai putut decât să constate decesul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.





0 Comentarii