Web Analytics
scris joi, 14.10.2021

Tragedie în Costești. O elevă a murit la școală

O elevă în vârstă de numai 16 ani a murit astăzi, la o școală din Costești, după ce i s-a făcut rău. Polițiștii fac cercetări, iar cauza decesului va fi stabilită în urma autopsiei.

Tragedie în Costești. O elevă a murit la școală

„În ziua de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o elevă a unei unități de învățământ din Costești a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconștiență. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Cauzele decesului vor fi stabilite în urma efectuării autopsiei, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal”, a transmis IPJ Argeș.

Citește și Pitești. O femeie a murit într-un incendiu care i-a cuprins apartamentul

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...