Un accident cumplit s-a produs vineri după-amiază, în localitatea Crețești, județul Ilfov, între halta Vidra și stația Jilava. Patru persoane și-au pierdut viața, iar o alta a fost rănită, după ce un tren de călători a izbit violent un autoturism care traversa calea ferată.

Potrivit CFR, impactul s-a produs în jurul orei 15:00, la kilometrul feroviar 15+980, pe un sector unde trecerea este semnalizată rutier, dar nu este prevăzută cu barieră.
Trenul Regio 9708, operat de CFR Călători și cunoscut sub denumirea de „Săgeata Albastră”, circula pe ruta Giurgiu – București în momentul tragediei. Autoturismul, un Skoda Octavia, ar fi fost surprins pe șine chiar în clipa în care garnitura se apropia de trecerea de nivel, aflată la intersecția străzilor Bazei CFR și Cimitirului.
Impactul a fost devastator. Mașina a fost aruncată la câțiva metri de șine, iar cei patru pasageri aflați în interior au murit pe loc. Șoferul, singurul supraviețuitor, a fost transportat la spital în stare stabilă. El le-a spus polițiștilor că în vehicul se mai aflau patru persoane, fapt confirmat ulterior de echipele de intervenție.
La fața locului au acționat patru ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere, două echipaje de descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori. Totodată, echipele Poliției Transporturi Feroviare și specialiștii CFR au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Până la finalizarea cercetărilor, trenul R 9708 a rămas staționat la locul accidentului, iar traficul feroviar în zonă a fost temporar suspendat.
Reprezentanții CFR SA au transmis condoleanțe familiilor victimelor și au reamintit șoferilor cât de important este să respecte semnalele rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată.




0 Comentarii