Web Analytics

articol scris miercuri, 10 august 2022

Traficul şi neam-prostia ce sugrumă România

Finalul săptămânii trecute m-a prins la Avrig, la ”Făgăraș Fest”, un eveniment organizat de Fundația ”Conservation Carpathia”. Am plecat pe Transfăgărășan în ideea că evit Valea Oltului, unde traficul e generator de stres prin tradiție. Vineri, la plecare, a fost cum a fost, însă la venire, duminică după-amiază, am trăit un calvar. Coloană de mașini pe cel puțin 10 km, am făcut mai bine de trei ore de la Cascada Bâlea până la Bâlea Lac.

Colegul care m-a însoțit, Cătălin Butoiu, care e și fumător, mergea un km sau doi pe jos, apoi îl luam din mers, după care la fel, cobora la o țigară-două și îl pescuiam după alți câțiva km. Și totul fiindcă la Bâlea cei care intrau sau ieșeau din cele două parcări aflate înainte de tunel gâtuiau traficul, întârziindu-l. Fie să intre, fie să iasă, fie să se hotărască dacă mai intră sau dacă mai ies. Și bineînțeles că nici urmă de polițist să fluidizeze ce se mai putea fluidiza în haos. Parcă și în India sau Bangladesh, unde se circulă în devălmășie și unde oricând o vacă îți poate tăia calea și curma viața, condiția de șofer e mai suportabilă decât în România. Pe Transfăgărășan e iad rutier, pe Valea Oltului sau pe DN 1, de la București la Predeal, la fel.

Citește și (Video) Coloană de maşini de trei kilometri pe Transfăgărăşan!

Citește și Turistă amendată după ce a hrănit un urs pe Transfăgărășan

Parcă nu mai merită să ieși din casă, că n-ai bani de medicamentele care-ți trebuie după ce te dai jos de la volan. În fine… Atât la dus, cât și la întors, urși atât pe traseul spre Vidraru, cât și pe cel din județul Sibiu, de la Cascada Bâlea spre Bâlea Lac. Din nou minute bune de întârziere, din cauza gurilor-cască dornice să facă, din mașină, fotografii urșilor. Aproape că nu mai merită, ca șofer, să ieși din județ ca să călătorești undeva, fie la munte, fie la mare. Drumul spre graniță e un coșmar, cel spre aeroport la fel. Cu drona încă nu se poate călători, iar de elicopter nu poate beneficia decât președintele Iohannis. Și atunci, ce e de făcut? Să stai acasă și să te bucuri că nu mai cheltuiești pe carburant, că, la cât s-a făcut motorina la pompă, și să vrei n-o să mai poți să călătorești în viitorul apropiat. Ne mai rămâne doar mersul la țară, cât ni-l vom mai permite și pe acela, sau mersul în parc. Deși, după incidentul de săptămâna trecută din Lunca Argeșului, când consilierul local piteștean Dănuț Dinu a fost mușcat de un Brac german, până și ieșitul la relaxare a devenit un risc. De fapt, orice ieșire din casă a ajuns să reprezinte un pericol. Manelele, claxoanele, traficul, prețurile sau neam-prostia îți scurtează viața. Păcat că nu ne-am născut mai devreme!

Citește și Pitești: ”Aventura Parc” oferă noi atracții în Parcul ”Lunca Argeșului”

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Intrebarea ramane, de ce nu era politie sus la Balea ? Fac treaba din birou ? O singura camera de suprveghere le-ar fi spus sa-si miste fundul de bugetari grasi cu pensii speciale si sa iasa pe teren sa rezolve traficul in acea zona ! Faceti o reclamatie la politie domnule ziarist, dati o urmare supararii dvs…

    Răspuns
    • N-ai sa vezi vreun raspuns la o reclamatie… Situatia e generalizata, POLITISTII NU IES DIN BIROU PE STRADA DECAT CA SA PROTESTEZE PENTRU MARIREA SALARIILOR.

      Răspuns

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete