Web Analytics

Trafic de influență la penitenciar

de | 7.03.2017 09:51 | Actualitate

penitenciarul PelindavaOfiţerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D.D.N., agent de penitenciare la Penitenciarul Pelendava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În fapt, în luna august 2016, o persoană a sesizat la D.G.A. – S.J.A. Dolj faptul că, în perioada iunie – iulie 2016, ag. şef. pr. D.D.N. din cadrul Penitenciarului Pelendava, a pretins de la C.A.I. suma de 5.000 de euro, iar ulterior a primit de la acesta 3.500 euro, lăsându-l să creadă că are influenţă în scopul angajării soţiei acestuia ca asistent medical în cadrul Penitenciarului Pelendava.
Ca urmare a cercetărilor, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a inculpatului D.D.N. În ceea ce-l privește pe inculpatul C.A.I., acesta a recunoscut comiterea faptei, precizând că, initial, i-a remis lui D.D.N. suma 3.500 euro pentru a-i facilita angajarea soţiei sale pe postul de asistent medical, promițându-i, totodată, că–i va remite şi restul de 1.500 de euro după efectuarea angajării.

În conformitate cu prevederile legale, s-a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei de către inculpatul C.A.I., privind comiterea infracțiunii de cumpărare de influenţă şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, în sarcina acestuia stabilindu-se pedeapsa de 1,6 ani închisoare și 1 an interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii