Web Analytics
scris joi, 12.05.2016

Tradiţia continuă la Negraşi! Mii de oameni au fost prezenţi la Sărbătoarea narciselor

Primăria și Consiliul Local Negraşi a organizat duminica trecută „Sărbătoarea narciselor”. Manifestarea a avut loc ca în fiecare an în rezervaţia naturală „Poiana cu narcise de la Negraşi”. Rezervaţia de la Negraşi este ocrotită pentru valoarea ştiinţifică deosebită a speciei şi pentru cea peisagistică a covorului de narcise. Poiana narciselor de la Negraşi a fost declarată rezervaţie naturală în anul 1966. Tot de atunci se organizează şi „Sărbătoarea narciselor”. Considerată a fi un brand al judeţului Argeş, „Sărbătoarea narciselor” de la Negraşi adună an de an mii de oameni care se pot bucura de frumusețea acestor locuri. Duminica trecută, începând cu ora 11, a fost organizat un spectacol folcloric şi o masă câmpenească, dedicate totodată şi marcării zilei comunei Negraşi. Au fost invitaţi artişti din judeţ şi au susținut recitaluri de excepţie orchestra „Doina Argeşului” şi ansamblul „Doruri muscelene”.  Demn de precizat că la acest eveniment au fost prezenți numeroși oameni politici, care, deși era campanie electorală, nu au mai împărțit baloane, pliante sau brichete. Oamenii s-au simțit bine și au petrecut alături de autoritățile locale și invitați. M.I.

Tradiţia continuă la Negraşi! Mii de oameni au fost prezenţi la Sărbătoarea narciselor

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...