# După patru ani de procese, Văsâi a câştigat irevocabil la Înalta Curte. Patronul de la Financiar Urban, firma care deține acum pachetul majoritar de acțiuni, spune că, în mod normal, combinatul poate reveni la producția de serie din 2009 într-un interval de 2-3 ani.
# Domnule Gheorghe Văsâi, am înțeles că săptâmâna trecută ați câștigat și ultimul proces, cel de la Înalta Curte, prin care ați devenit acționar majoritar la Alprom.
– Da, a fost un conflict lung. Procesul a început în iunie 2009 și iată că, după aproape patru ani de zile, reușim să îndreptăm o fraudă în ceea ce privește tranzacția acțiunilor Alprom. Foarte puțină lume știe că, prin tranzacțiile nelegale care s-au făcut în 2009, a rezultat un acționariat în care majoritar a devenit grupul condus de Cătălin Chelu. Iar acest grup a jefuit și a dus aproape spre faliment o companie care era o bijuterie în județul nostru. În urma acestui proces lucrurile s-au pus în realitate, într-adevăr, dovadă că începând de săptămâna trecută, conform sentinței irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, firma Financiar-Urban este acționarul majoritar, cu peste 50% din acțiunile Alprom. Asta înseamnă că, în mod normal, firma Financiar-Urban trebuie să dețină puterea în combinatul Alprom, asta însemnând că poate să-și numească administrator și management pe măsura proiectului pe care vrea să-l dezvolte.
„Alpromul are acum datorii la Fisc de 100 miliarde, plus 2,5 milioane euro la firmele căpușă ale lui Cătălin Chelu”
# Când vorbeați de pierderile acumulate de combinat, în cei patru ani cât au condus oamenii lui Cătălin Chelu, la ce sumă vă refereați?
– Se știe că firma Alprom este cel mai mare debitor datornic la stat, cu datorii de peste 100 de miliarde la Fisc. Este cea mai îndatorată companie din județul Argeș. Spre comparație, în 2009, când s-a schimbat conducerea acestei companii și ea a fost preluată de gruparea Chelu, Alprom nu avea nicio datorie la Fisc. În afară de asta, prin firmele căpușă controlate de actualii administratori ai lui Chelu, de cei care au manageriat practic Alprom-ul, s-au generat, după știința mea, datorii de încă 2,5 milioane de euro.
# Deci cam asta ar fi gaura estimată de dvs?
– Da, așa stau lucrurile, e vorba de datorii construite prin fraudă, la Alprom, de către grupul Cătălin Chelu. Eu am convingerea că adevărul va prima în cele din urmă și, în funcție și de modul în care se va face transferul de putere, acest mod de administrare și management al celor pe care i-am amintit mai înainte poate genera și convulsii de natură penală.
# Cât v-a costat până acum toată experiența aceasta cu Alprom-ul?
– Deocamdată, costurile noastre sunt banii investiți în acțiuni, iar asta înseamnă circa 5,5 milioane de euro, la care se adăugă banii cheltuiți prin instanțe, cu avocații, pentru a aduce adevărul la suprafață.
„În firmele pe care le administrez direct, în județul Argeș, lucrează peste 2.500 de oameni”
# Vă dați seama că salariații care vor citi în ziar că sunteți proprietarul definitiv al Alpromului și veți prelua managementul combinatului își pun speranțe în dvs, cu atât mai mult cu cât sunteți și piteștean. La ce să se aștepte?
– Domnu’ Grigore, firmele pe care eu le administrez direct numără, în acest moment, peste 2.500 de oameni. Am văzut că mai sunt antreprenori care vehiculează prin presă ideea că dau la foarte mulți oameni de lucru. Eu cred că sunt puțini, ba chiar foarte puțini în județul Argeș cei care au peste 2.500 de salariați și, în mod sigur, nu sunt români. În istoria firmelor pe care le administrez, niciun salariat nu a fost dat afară decât în două situații: dacă a furat sau dacă a vrut el să plece. Asta le garantez și oamenilor care lucrează acum în Alprom, atâția câţi au mai rămas ei. Că nu vor pleca din Alprom decât cei care vor ei să plece, fiindcă și-au găsit un loc mai bun de lucru, mai bine plătit și cei care au furat sau încearcă să fure. Vreau să-i asigur pe salariați și pe argeșeni, în general, că avem resurse să punem fabrica pe o producție normală. În 2-3 ani de zile, Alpromul trebuie să ajungă la nivelul la care era în 2009 în producția de serie, nu în producție individuală și în producție subevaluată pentru firmele căpușă ale actualilor acționari majoritari, cum se întâmplă acum.
# Credeți dvs. că mai poate reveni Alprom-ul pe piața asta complicată a mobilei?
– În mod cert. Singura variabilă este timpul necesar, pentru că eu nu sunt specialist în această industrie și va trebui să facem o expertiză serioasă. Dacă avem capitalul necesar, voință și oameni profesioniști și care știu ce înseamnă producția de mobilă, vă asigur că nu există variante de eșec.
# Ce așteptări aveți de la sindicatele din Alprom, atâtea câte au mai rămas?
– Ca să fim înțeleși, eu am purtat discuții cu dl Corban. Numai că dânsul a fost în Alprom un lider sindical captiv al fostelor conduceri. Îmi pare rău să o spun, dar a dus o politică împotriva însănătoșirii combinatului. Eu am purtat o convorbire telefonică cu dl Corban și am înțeles că, în momentul de față, nu trece printr-o perioadă prea bună din punct de vedere al sănătății. Totuși, mi-am făcut datoria de onoare și l-am asigurat, pe dumnealui și pe sindicatul dumnealui, că nu există nicio temere de concedieri sau de diminuare a frontului de lucru, asta începând cu ziua în care am intrat în executivul combinatului, sau vreo zi în care să întârzie salariile. Deci, în mod sigur, în ziua de avans și de lichidare toți oamenii din Alprom vor avea banii munciți de ei pe card. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă acum, cu întârzieri peste întârzieri…
„Din evaluările mele, efortul pentru plata salariilor va fi de 150.000 euro lunar”
# Și cam ce efort financiar va însemna pentru dvs. plata salariilor de la Alprom? Puteți avansa o cifră?
– Din evaluările mele, cred că este vorba de 150.000 de euro pe lună.
# Deci astea sunt salariile pe care va trebui să le asigurați.
– Da, indiferent de rezultatele combinatului.
# Puteți estima timpul în care veți intra efectiv în executivul combinatului, când veți lua practic puterea?
– Dacă vechii acționari, și care acum au devenit minoritari, realizează situația reală, transferul de putere se poate face în două zile. Lucrurile se pot face instantaneu prin convocarea unei adunări generale și prin preluarea administrării. Și dacă ei înțeleg lucrul acesta, transferul de putere se poate face liniștit, fabrica încearcă să se dezvolte, iar ei își văd liniștiţi de celelalte afaceri ale domniilor lor. În măsura în care nu se înțelege exact lucrul acesta, atunci sigur că există suport legal pentru a dezvolta și partea penală a modului cum au administrat ei compania în această perioadă.
# Ca o concluzie a acestui interviu, nu demolați, nu dați oameni afară și păstrați obiectul de activitate al Alpromului, producția de mobilă…
– Evident. Iar dacă ne uităm pe CV-ul celor care administrează acum Alprom-ul, vom observa că ei sunt cei mai mari demolatori ai economiei românești.
Interviu realizat de Gabriel Grigore