# „Vreau să fac o campanie civilizată, o campanie de bun-simţ, o campanie a anului 2020”
# Domnule deputat, acum candidat, Nicolae Velcea, care au fost criteriile de selecție ale candidaților din echipa dvs.?
– În primul rând, am vrut să selectez oameni cu experiență, apoi au contat profesionalismul și vârsta. Am oameni în echipă începând de la 25 de ani și până la 59 de ani, pe locurile eligibile. După cum știți, eu nu mai am oameni din fosta conducerea a partidului de la Ștefănești (echipa fostului viceprimar Gelu Mihalcea, n.red.). Am dat afară 5 oameni din fosta conducere.
# Care sunt oamenii noi și ce profesii au?
– Am începând cu profesori, economiști, ingineri, tehnicieni, învățători, juriști, din toate categoriile… Din vechiul mandat nu mai am decât trei persoane. Din echipa lui Mihalcea au fost 8, iar pe 5 dintre ei i-am dat afară.
# Ce tip de campanie veți face în continuare? În ce zone?
– Vreau să vă subliniez următorul aspect. Vreau să fac o campanie civilizată, așa cum sunt și eu, ca om politic, ca persoană în societate și în comunitatea din Ștefănești, ca familist. Campania mea va fi una exclusiv a bunului-simț, o campanie modernă, demnă de anul 2020. Voi face campanie în toate zonele orașului Ștefănești, și nu o singură dată. Voi trece pe la oameni pe la poartă, de două-trei ori, de câte ori îmi va permite timpul. Vreau să mă fac cunoscut și să le solicit ajutorul, prin votul dânșilor, pe data de 27 septembrie.
# Care sunt prioritățile dvs. pentru Ștefănești?
– Sunt foarte multe nevoi la Ștefănești. Din ceea ce am discutat cu cetățenii, în primă fază, dânșii vor chestii care mi se păreau normale în anii 1995-1996. Mă refer la solicitările dânșilor de acum. În primul rând, prioritare sunt apa, canalizarea, gazele, la cei care nu au, iar cu titlu general – salubritatea, reabilitarea și asfaltarea drumurilor. Putem vorbi, iată, de un oraș în care nu ai asfalt nici în anul 2020. Nu este un lucru normal… Vreau să fac o creșă cu program prelungit, inclusiv cu anumite reduceri pentru oamenii care nu au posibilități financiare, vrem să facem un dispensar sanitar, sunt multe obiective…
# Am observat că ați fost susținut la lansarea candidaturii de importante personalități județene.
– Da, au venit majoritatea parlamentarilor din grupul PSD Argeș, cu excepția celor care au fost în concediu și nu au putut participa. A venit președintele PSD, Ion Mînzînă, a venit primarul Ion Georgescu de la Mioveni, primarul Gheorghiță Boțârcă de la Topoloveni, fostul meu coleg de la Automobile Dacia, liderul de sindicat Nae Pavelescu… Foarte multe persoane s-au alăturat să mă susțină și să mă încurajeze, să-mi dea impulsul necesar pentru campania electorală, deloc ușoară, care urmează. Tuturor le mulțumesc și vreau să îi asigur că nu îi voi dezamăgi, nici în calitate de candidat și, cu voia lui Dumnezeu și a alegătorilor, nici ca viitor primar al Ștefăneștiului.
0 Comentarii