# Vasile Turcu, despre singurul contact pe tema preluării FC Argeş. Șaizeci de ani de istorie se duc pe apa sâmbetei la FC Argeș! În momentul de față, clubul alb-violet, unul de mare tradiție în fotbalul românesc, se află în procedura de insolvență, iar distanța până la faliment nu este una foarte mare. Mai mult decât atât, echipa s-a destrămat, iar înscrierea în campionat poate părea ceva de domeniul SF. De aceea l-am contactat pe unul dintre potențialii investitori de la FC Argeș, care cu ceva timp în urmă anunța, tot în Jurnalul de Argeș, că este dispus să investească la FC Argeș. Din păcate, nimeni nu a luat legătura cu dumnealui, motiv pentru care toată afacerea a căzut. Este vorba despre omul de afaceri Vasile Turcu, fostul acționar de la Dinamo, cel care prin soție are legături directe cu județul nostru. Iată în continuare ce ne-a declarat fostul patron de la Dinamo: „Am fost dispus să investesc la FC Argeș, dar nu așa, oricum… Eu am vrut să pun în aplicare un proiect serios în care eu să mă implic financiar împreună cu autoritățile locale, adică cu Primăria și Consiliul Local Pitești și cu Consiliul Județean Argeș. Ei nu au dorit acest lucru și mi-au transmis că vor să vin eu singur la acest club. Discuția am avut-o acum 3 ani, atunci când Penescu junior a declarat pe la televizor că sunt nebun. De atunci, nu am mai fost contactat de nimeni de la Argeș, excepție făcând Tomiță, și mă refer la Doru Toma, care, sincer vă spun, nici nu știu cu ce se ocupă la FC Argeș, dar care sigur nu are nicio putere acolo. Tomiță mi-a spus că mă roagă domnul primar să spun dacă sunt interesat de FC Argeș. Le-am spus ceea ce vă spun și dvs: eu vreau un proiect serios în care să se implice și Consiliul Local Pitești și Consiliul Județean Argeș, altfel eu nu o să mă implic la FC Argeș. Dacă nu vor așa cum le-am spus eu, atunci, La revedere! Eu nu am nevoie de imagine, eu mă implicam financiar la FC Argeș pentru că iubesc fotbalul, pentru că am legături cu județul Argeș și pentru că nu vroiam ca acest club să dispară. E păcat!”
„Nu pot să pricep de ce Primăria și Consiliul Local au înființat o altă echipă”
Vasile Turcu a criticat dur decizia autorităților de a crea altă echipă: „Nici nu pot să pricep de ce Primăria și Consiliul Local au înființat o altă echipă. Chiar nu se putea face ordine la FC Argeș? Poate că autoritățile locale nu iubesc fotbalul! Să fie cât se poate de limpede, eu nu mă voi implica financiar la FC Argeș în aceste condiții. Eu mă puteam implica, repet, numai într-un proiect împreună cu Consiliul Local și Consiliul Județean. Nu am fost contactat de nimeni și nu o să mă duc eu să mă bag acolo așa, de dragul artei! Îmi pare rău, dar asta e!” Marius Ionel