Web Analytics
scris joi, 30.04.2015

Tofan a mai evacuat 120 de tone de deşeuri

# De la ultimul control nu a mai scos niciun kilogram de deşeuri din hala de la ARO

Imediat după Paşte, prefectul de Argeş a dispus efectuarea unui nou control pe fosta platformă ARO, acolo unde încă mai sunt depozitate peste 3.000 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, aparţinând firmei Global Eco Center. Dacă la inspecţia din martie se constatase evacuarea a circa 30 de tone de substanţe,  acum, Tofan a mai scos 120 de tone de deşeuri ca urmare a unui control al Gărzii de Mediu.
Potrivit unuia dintre componenţii comisiei de control, Auraş Ghiţă, şeful Poliţiei Locale Câmpulung, patronul de la Global Eco Center, Vasile Tofan, a cerut o reeşalonare a programului de evacuare a deşeurilor, dar aceasta nu a fost acceptată de către Agenţia pentru Protecţia Mediului. Potrivit graficului stabilit anterior, Tofan trebuia să elimine 315 tone în ultimul trimestru al anului trecut şi 470 de tone în primele trei luni din 2015, însă de pe fosta platformă ARO au fost scoase doar în jur de 30 de tone. Săptămâna trecută au mai fost evacuate, cu chiu cu vai, 120 de tone de deşeuri. Propunerea celor de la Global Eco Center, societate aflată în procedura insolvenţei, viza eliminarea lunară a câte 100 de tone de deşeuri. Potrivit lui Vasile Tofan, situaţia în care se află firma împietează asupra intenţiei de respectare a graficului de evacuare, problemă care, spune el, ar putea fi rezolvată prin sprijin din partea Primăriei Câmpulung. „Primăria ar putea să se ocupe de scoaterea deşeurilor din hală, eu pot asigura transportul, pentru ca ulterior să fac plata către Primărie”, ne-a declarat Tofan.
Procesul de insolvenţă îşi va derula un nou termen tocmai pe 30 septembrie, la Tribunalul Iaşi. La înfăţişarea din 22 aprilie s-a dispus conexarea dosarelor de insolvenţă (erau două cauze cu acelaşi obiect), iar reprezentantul Global Eco Center a depus o contestaţie faţă de tabelul preliminar al creditorilor.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită