Web Analytics
scris vineri, 28.04.2023

Toate proprietățile, angajații și studenții Universității din Pitești vor trece la noua instituție UNST – Politehnica București. Legea de înființare, în dezbatere publică

Noua instituție de învățământ superior își va începe activitatea didactică începând cu anul universitar 2023/2024, potrivit proiectului de lege, care a intrat în dezbatere publică.

Toate proprietățile, angajații și studenții Universității din Pitești vor trece la noua instituție UNST – Politehnica București. Legea de înființare, în dezbatere publică

Proiectul de lege prevede că sediul principal al UNST Politehnica București va fi în capitală, iar în cadrul noii universități va funcționa, la Pitești, Centrul Universitar Pitești. 

Documentul prevede că, “după intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București intră şi componentele organizatorice altele decât cele prevăzute în Anexa 1 (programele de studiu ale celor două universități și unitățile de învățământ pre-/nonuniversitar ale acestora – n.red.), acreditate sau autorizate provizoriu, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau ordin al ministrului educației, conform legii.”

Citește și https://jurnaluldearges.ro/sesiune-internationala-de-comunicari-stiintifice-studentesti-mediul-multi-criza-efectele-economice-si-juridice-la-upit-252286/

Ce preia noua UNST Politehnica București, potrivit proiectului de lege:

Studenții și studenții doctoranzi, precum și cursanții programelor de studii postdoctorale de la universitățile care fuzionează (studenții își păstrează drepturile și creditele obținute anterior fuziunii)

Preșcolarii, școlarii și elevii structurilor preuniversitare organizate în cadrul celor două universități (conform anexelor: Școala Gimnazială “Politehnica”, Colegiul Terțiar din Pitești ,

Personalul didactic și nedidactic, preluat prin transfer în interesul serviciului și care-și va desfășura activitatea în aceeași localitate, cu același drepturi obținute anterior fuziunii,

Bunurile imobile deținute de cele două universități, precum și administrarea acestora

Patrimoniul propriu UNST Politehnica București va fi format din totalitatea drepturilor și obligaților universităților care fuzionează.

Institutele de cercetare, centrele, cluburile sportive universitare aflate în coordonarea / subordinea universităților care fuzionează intră în coordonarea/subordinea UNST Politehnica București. 

Sursa: edupedu.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită