Web Analytics
scris miercuri, 03.12.2025

Toate construcțiile moderne din interiorul Castrului Roman Jidova vor fi demolate. Reabilitare cu fonduri europene

Toate construcțiile moderne din interiorul Castrului Roman Jidova vor fi demolate. Reabilitare cu fonduri europene

Castrul Roman Jidova, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Argeșului, va fi restaurat și pus în valoare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene.

Proiectul depus de Consiliul Județean Argeș a fost acceptat la finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

Ce lucrări vor fi realizate

„Proiectul începe cu o etapă extinsă de cercetare arheologică, necesară pentru diagnosticarea tuturor structurilor descoperite până acum. Intervențiile vechi vor fi evaluate, iar cele realizate cu materiale necorespunzătoare – în special mortarul de ciment – vor fi îndepărtate. Conservarea se va face doar cu materiale compatibile cu cele istorice, fără reconstrucții nejustificate. Sunt permise doar intervenții de anastiloză acolo unde cercetările vor permite reconstituiri parțiale autentice”, transmite CJ Argeș.

Vestigiile vor fi protejate de intemperii prin structuri special gândite și pentru a le face accesibile publicului.

Toate construcțiile moderne aflate în interiorul castrului vor fi demolate controlat, fără a periclita ruinele antice, mai transmite CJ Argeș.

Un nou muzeu va fi ridicat în curtea sitului arheologic, pe fundație cu piloni, astfel încât solul istoric să nu fie afectat. Aici vor exista spații de primire, expoziții și laborator arheologic.

Vizitatorii vor fi ghidați de panouri instalate pe platforme ușoare, pe un traseu realizat din materiale adecvate contextului istoric, iar ruinele Praetoriumului vor fi protejate cu structuri metalice aeriene și pereți de sticlă, integrate discret în peisaj.

Drumul de acces către castru va fi reabilitat, iar lângă sit va fi amenajată o parcare pentru aproximativ două autocare și 13 autoturisme.

Valoare totală: 36.714.985,03 lei. Cheltuieli eligibile: 26.151.609,67 lei. Finanțare nerambursabilă: 25.628.577,49 lei.

În 2024, Castrul Roman Jidova, aflat în administrarea Muzeului Județean Argeș, a intrat în Patrimoniul UNESCO, alături de Limesul Roman. Este cea mai bine păstrată construcție militară de acest tip de pe traseul Limesului Transalutanus.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită