Centrul Țițești confirmă încă o dată statutul de reper în ceea ce privește Sportul Nostru Național, marcând, la 25 octombrie, 76 de ani de continuitate a jocului de oină în localitate, încăpățânându-se, prin organizarea celei de-a VII-a ediții a Memorialului „Constantin Dumitrescu, Marioara și Dode Stanciu” la oină, organizat în amintirea acestor dascăli care au lăsat o puternică amprentă asupra comunității locale, să nu abandoneze statutul de centru argeșean de dezvoltare al jocului sportiv românesc – se arată într-un comunicat de presă remis de Clubul Sportiv Olimpicii.

Citește și: Start festiv în Raliul Argeșului, joi, 30 octombrie. Va fi spectacol!
La eveniment s-au prezentat 13 echipe, provenite din 5 centre argeșene și 2 centre din afara județului – Turnu Roșu (Sibiu), respectiv Sudiți (Ialomița). Din motive obiective, nu au reușit să mai ajungă la eveniment echipele Liceului Teoretic Olteni, Liceului Tehnologic Topoloveni, liceenilor din Curtea de Argeș și seniorilor din Mioveni, așteptate însă la următoarea ediție.
De asemenea, sperăm ca ecourile reușitei noastre să ajungă și la profesorii care au parcurs cursul de inițiere în oină, derulat în cadrul proiectului „Caravana Redescoperă Oina” în anul 2024, respectiv la profesorii din cadrul celorlaltor centre ce au participat în același an la proiectul „Centrul Țițești – nod local al rețelei Multisport” – se mai arată în comunicat.
Ca de fiecare dată, în memoria învățătorului Dumitrescu și a profesorilor Marioara și Dode Stanciu, a fost ținută o slujbă de pomenire de către preoții Daniel Nicu și Gheorghe Ioana.
Cei aproximativ 140 de participanți s-au bucurat de prezența Maestrului Sportului Gheorghe Drăghici, precum și a reprezentanților autorităților locale și centrale: primarul comunei Țițești – Gheorghe Savu, viceprimarul – Gheorghe Duțulescu, subprefectul județului – Dragoș Predescu și deputata de Argeș – Alina Gorghiu.
Au onorat invitația de a participa la eveniment fiii satului, printre care Cristinel Stanciu, George Dumitrescu, Cristi Lungu, Ion Panait, Vasile Mandu, Constantin Gavrilă, alături de foști și actuali profesori ai școlii din localitate, între care prof. Petre Ioniță, prof. Roxana Dorobanțu-Dina și prof. Nicoleta Gavrilă și câteva persoane care au făcut deplasarea în mod special: Doru Velcescu, Ion Rădulescu, Marian Berliba și Monica Androi.
Ca la ediția anterioară, echipa de organizare a stabilit categorii de concurs pentru „Aspiranți”, respectiv pentru „Experimentați”. Timp de aproximativ 6 ore, pe cele 3 terenuri amenajate pentru jocul de „oină în 6” s-au desfășurat meciuri interesante, iar la finalul acestora clasamentele au fost următoarele:
Gimnaziu fete:
- Școala Gimnazială Apostol D. Culea – Sudiți (Ialomița) – prof. Nicolae Ilie
- Școala Gimnazială Băiculești – prof. Cosmin Mazilescu
- Școala Gimnazială Bălilești (echipa 1) – prof. Narcis Ilinca
- Școala Gimnazială Bălilești (echipa 2) – prof. Narcis Ilinca
Gimnaziu băieți – categoria aspiranți:
- Școala Gimnazială Băiculești – prof. Cosmin Mazilescu
- Școala Gimnazială Ilie Stoenescu – Boțești – prof. Irinel Vasilescu
- Școala Gimnazială Bălilești – prof. Narcis Ilinca
Gimnaziu băieți – categoria experimentați:
- Școala Gimnazială Matei Basarab Turnu Roșu (Sibiu) – prof. Laurențiu Șiclovan
- Școala Gimnazială Apostol D. Culea – Sudiți (Ialomița) – prof. Nicolae Ilie
- Școala Gimnazială I.C. Lăzărescu – Țițești – prof. Roxana Dorobanțu-Dina
Seniori
- C.S. Oltul Turnu Roșu (Sibiu) – prof. Laurențiu Șiclovan
- C.S. Olimpicii Țițești – antrenor Gheorghe Stoica
Este de remarcat echipa Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, coordonată de prof. Georgiana Zaboloteanu, care, deși nu a evoluat în compania echipelor înscrise din Olteni, Topoloveni și Curtea de Argeș, a desfășurat mai multe meciuri împotriva echipelor de seniori.
Meciurile au fost arbitrate de brigada Gheorghe Stoica (Țițești), Ioan Gomonea și Andrei Brădescu (Turnu Roșu) și Oliver Ioniță (Țițești).
„Aducem mulțumiri Federației Române de Oină pentru sprijinul oferit, respectiv pentru materialele de joc și tricourile oferite și avem speranța că reușitele de până acum vor propulsa în viitorul apropiat evenimentul oinistic din Țițești în Calendarul Competițional Național. Nu în ultimul rând mulțumim delegatului oficial al Federației Române de Oină, în persoana domnului Victor Haralambie Alexandru Popa.
Mulțumim Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Basarab I” Argeș și serviciului de ambulanță Alinvest pentru asigurarea bunei desfășurări a competiției, respectiv Ana Elite Services SRL pentru masa oferită tuturor participanților.
Mulțumim, de asemenea, echipei de voluntari și tuturor celor care și-au adus aportul la organizarea evenimentului: Dana Stanciu, Irina Budoiu, Mihai Budoiu, Alina Ivan, Amalia Șerbănoiu, Ana-Maria Bunghez, Robert Bunghez, responsabili recepție delegații, Ramona Popa și Teodora Nicu, responsabili foto-video, Marius Stoica, responsabil sonorizare, Oliver Ioniță și Petre Ioniță, responsabili secretariat.
Mulțumiri aducem și cadrelor didactice care au contribuit la pregătirea elevilor, pe care sperăm să-i revedem anul viitor la coordonarea echipelor: prof. Narcis Pîslaru din cadrul Școlii Gimnaziale „Ilie Stoenescu” – Boțești, prof. Valeriu Crăciun și Răzvan Zmaranda din cadrul Școlii Gimnaziale „I.C. Lăzărescu” – Țițești.
Mulțumiri speciale transmitem partenerilor media: Radio România Antena Satelor, Muscel TV, Argeș Sport, Bitpress, Evenimentul Muscelean și Jurnalul de Argeș” – se mai precizează în comunicat.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Olimpicii, în colaborare cu Primăria Țițești și Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Țițești.
La finalul acestei săptămâni, sportivii din cadrul CS Olimpicii vor participa la Campionatele Naționale de Oină în Sală, la categoriile Juniori I și Seniori, ce se vor desfășura la Fetești (Ialomița).




0 Comentarii