# Convorbiri neconvenţionale cu Nicolae Poghirc, managerul  Teatrului „Alexandru Davila” Piteşti

# Dar dumneavoastră ce ştiaţi despre noul colectiv? Cu ce gânduri aţi venit? Ce v-a determinat să intraţi în concurs? Care au fost primele impresii?
– Bineînţeles că știam foarte multe lucruri despre Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. Îi știam istoria, îi știam parcursul de-a lungul vremii și îi știam situația actuală. Cel mai tare îmi doresc să ajut, iată o caracteristică constantă ce se regăseşte în toate demersurile și acțiunile mele. Mi-am dorit și-mi doresc să ajut oamenii. Știam că au o viață grea, că aici la Pitești nu s-a mai făcut teatru de mult timp. Visul meu este acela de a ridica teatrul la nivelul la care trebuie să se afle, vreau să dau tonul unui suflu nou, mai convingător și mai curajos. De asemenea, este un nou pas important și pentru mine personal, pentru parcursul meu profesional. Fusesem doar un an și jumătate director la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea. Este o oportunitate și o responsabilitate mare să mă aflu aici acum și cred că putem creşte împreună, putem să evoluăm împreună spre direcții mai frumoase și să ne fructificăm abilitățile în acțiuni care au ca scop final să aducă Teatrul Davila acolo unde îi este locul. Sunt oameni importanți ai teatrului românesc care au așteptări de la mine, îmi doresc să dovedesc că se poate, că vreau să fac lucruri.
# Teatrul din Piteşti a avut mari actori, dar niciunul nu a spart plafonul. Mai putem afirma că trăim din tradiţie, din propria noastră istorie? Sau trebuie totul desfiinţat, inovat, remediat, reformat. Dar nu suntem pândiţi de riscul spectacolelor mai mult decât absurde, cu actori care par în scenă un fel de animale dresate?
– Sunt mai bine de 70 de ani de teatru brut, teatru profesionist plus încă 100 de ani de teatru de amatori. Nu ai cum și nu poți să ștergi cu buretele istoria teatrului. Nu cred că e de bun augur sau verificată în vreun fel afirmația cum că nu a existat teatru în Pitești. E adevărat, poate nu s-a născut un Vraca aici, dar scena piteşteană nu a fost lipsită și văduvită de reprezentații ale numelor imense din teatrul național. Pentru publicul de aici, actorii pe care i-a avut Piteștiul au fost niște vedete. Au fost zeii și idolii lor, îi vedeau ca pe ceva de mare preț, i-au iubit, i-au admirat și i-au aplaudat. Chiar dacă nu am reușit să spargem granița județului, ne-am bucurat de o mare susținere din partea publicului autohton. Cred cu tărie că în multe situații ține de conjunctură să devii un bun național.
# E plină ţara de festivaluri de teatru, naţionale şi internaţionale. Teatrul din Piteşti străluceşte prin absenţă totală. De ce?
– Pentru o perioadă mai lungă, de vreo 20 de ani, trebuie să admitem că teatrul din Pitești nu a jucat chiar rolul de catalizator al forțelor artistice care să reușească prin resurse proprii să ridice un festival atât de sus. Eu încurajez astfel de festivaluri, e foarte bine că ele există și sper ca durata lor de viață să fie cât mai longevivă. Pentru comunitățile unde se desfășoară, mai mici sau mai mari, aceste teatre își fac treaba, administrează doza potrivită pentru setea de cultură a publicului local.
# Nu întâmplător purtăm pecetea de teatru de provincie. Învechit, îmbătrânit, plafonat, aţipit într-o dulce comoditate. Se poate regenera?
– Eu mizez pe tineri. Evident că se poate regenera și asta stă în puterea tinerilor, pe umărul lor și bazându-ne pe modul lor de gândire, pe ideile noi cu care vin din spate. Descopăr cu fiecare zi care trece tineri plini de inițiativă, serioși, deschiși spre schimbare, care mă conving că trebuie să ne bazăm pe ei pentru viitorul imediat. Din punctul meu de vedere, tinerii de azi sunt mai frumoși, mai inteligenți, mai culți în comparație cu tinerii care am fost noi. Sunt convins că trebuie să avem încredere în ei și să avem curajul de a le lăsa pe mână teatrul, orașul, județul, fără ca ei să ne dezamăgească. Vreau să nu ne mai fie frică de faptul că ei nu se vor descurca. Cred că tinerii se vor responsabiliza, vor duce nava înainte pe drumul cel bun, trebuie doar să le dăm șansa s-o demonstreze.