Tichetele educaționale de 500 de lei nu vor ajunge la elevii defavorizați nici de Crăciun, deși termenul inițial era în octombrie, potrivit OUG nr. 83/2023. Potrivit surselor Edupedu.ro, motivul întârzierii este faptul că Ministerul Educației nu a trimis listele cu numele beneficiarilor până în data de 19 decembrie.
Citește și: FC Argeş Basketball, a noua victorie în ligă!
Astfel, peste 400 de mii de elevi nu vor putea folosi de Crăciun aceste carduri cu care ar putea cumpăra rechizite și îmbrăcăminte. Edupedu.ro a întrebat Ministerul Educației care este situația listelor, dar deocamdată nu am primit un răspuns oficial.
Ministerul Educației nu a trimis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, (n. red cel care se ocupă de acest proiect) lista cu numele beneficiarilor până în data de 19 decembrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Asta înseamnă că în această săptămână cardurile nu mai au când să ajungă la beneficiari pentru că e nevoie de o zi pentru a putea înregistra CNP-urile, iar alte 2 zile pentru a fi distribuite în școli, potrivit procedurii.
Apoi, părinții trebuie să vină la școli și să ridice cardurile, iar suporturile electronice vor fi alimentate cu bani în termen de 2-3 zile lucrătoare din momentul în care MIPE primește confirmarea de livrare a acestora către beneficiarii finali.
Dacă listele ar ajunge miercuri la școli, beneficiarii ar putea primi cardurile abia săptămâna viitoare, când mai sunt doar 3 zile lucrătoare pentru secretariatele.
0 Comentarii