Web Analytics
scris joi, 11.06.2020

Testarea PCR îi negativează pe cei care roiesc în jurul Spitalului Câmpulung

Achiziţia şi instalarea aparatului de testare rapidă care va fi utilizat de personalul medical de la Câmpulung a inflamat iar spiritele încinse deja după mişcările de trupe la vârful Spitalului Municipal. Opoziţia liberală din Consiliul Local acuză faptul că, după ce managerul interimar Andrei Aron a fost înlăturat de primar, s-au suplimentat costurile destinate cumpărării unor echipamente care deservesc aparatul de testare, deşi bunurile ar fi fost deja achiziţionate; Liviu Ţâroiu spune că era nevoie de aşa ceva şi, oricum, Consiliul Local a aprobat propunerea, iar Nicolae Alexe, managerul, replică în sensul că Aron se află în spatele majorării. În tot acest timp de hârjoneală, Holcim şi Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” s-au implicat în procedura de instalare a aparatului PCR, suportând costurile, darea în funcţiune fiind anunţată pentru această săptămână.
Cătălin Ioan Butoiu

Testarea PCR îi negativează pe cei care roiesc în jurul Spitalului Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...