Web Analytics
scris miercuri, 27.11.2013

 Termenul de finalizare a catedralei lui Calinic s-a prelungit cu trei ani

La patru ani de când a fost pusă piatra de temelie a mult lăudatei și prea cântatei catedrale arhiepiscopale din orașul Basarabilor, s-a ajuns, în sfârșit, la construcția boltei. Totuși, termenul de finalizare a fost din nou prelungit și, conform micii echipe ce trudește pe șantier , acesta se va prelungi ori de câte ori este nevoie. „În  acest moment se lucrează la boltă. Sigur că s-a prelungit construcția. S-a prelungit și se va mai prelungi. Data finalizării ei este peste trei ani”, ne-a precizat constructorul Nicolae Drăgoi.  Inițial, data finalizării catedralei fusese octombrie 2012, însă acest termen a fost deja depășit cu un an. Am vrut să aflăm de la constructor și cu ce se diferențiază catedrala arhiepiscopală față de alte obiective  asemănătoare, dar nu am primit un răspuns legat despre elementele care ar putea contura autenticitate noului lăcaș de cult, ci doar ni s-a reamintit că ”aici vor exista mormintele regilor”. De altfel, acesta pare a fi și singurul atu al catedralei lui Calinic. Am mai observat și altceva, anume că au dispărut subit de pe panourile metalice care împrejmuiesc construcția „anunțurile milei”, prin care se solicitau donații din partea trecătorilor pentru finalizarea edificiului. Și asta după ce, în urmă cu o lună, ziarul nostru dezvăluia că sumele din donații sunt insignifiante, semn că oamenii nu prea să înghesuie să doneze pentru mega-ctitoria lui Calinic. Lucru confirmat, de altfel, și de constructorul Nicolae Drăgoi care ne-a spus că ”nu prea au existat donații venite de la credincioși”.
Alex Vlaicu

 Termenul de finalizare a catedralei lui Calinic s-a prelungit cu trei ani

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...