Web Analytics
scris marți, 18.06.2024

Tentativă de viol în stația CFR finalizat cu arestare preventivă

Tentativă de viol în stația CFR finalizat cu arestare preventivă

În dimineața zilei de 14 iunie, polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către o tânără, cu privire la faptul că în timp ce se afla în zona unei stații de cale ferată, ar fi fost condusă de un bărbat la o încăpere de la subsol, unde acesta ar fi încercat să o dezbrace.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției de către polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș.

Citește și Un tânăr de 19 ani a murit, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren

„Din verificări s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani, din Costești, ar fi solicitat unei tinere de 19 ani, care se afla în stația de cale ferată, cu intenția de a efectua o călătorie cu trenul, să îl însoțească într-o încăpere de la subsol, unde cel în cauză ar fi încercat să o dezbrace.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol, în care cercetările sunt desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În ziua de 14 iunie, după administrarea probatoriului, bărbatul de 39 de ani a fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În ziua de 15 iunie, cel în cauză a fost prezentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat”, a precizat IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită