Web Analytics

Tenismena argeşeană Nicoleta Dascălu: „Încă nu pot să realizez că am câştigat turneul din Ungaria”

de | 24.10.2019 13:28 | Sport

Turneul de tenis ITF de la Szekesfehervar din Ungaria, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, a fost câștigat de argeșeanca Nicoleta Dascălu, care s-a impus cu 7-5, 6-2 în fața conaționalei Irina Maria Bara, după un meci ce a durat o oră și 43 de minute. Nicoleta, numărul 391 WTA, care a venit din calificări, a produs o mare surpriză în semifinale, prin victoria în faţa Irinei Begu (115 WTA), a doua favorită, cu 6-4, 6-0.
Pentru sportiva pregătită de Eduard Anghelache, câștigarea acestui turneu reprezintă cea mai bună performanță a carierei sale la 24 de ani. Argeșeanca a urcat în urma acestei competiții 105 locuri în clasamentul WTA. Este al cincilea titlu în proba de simplu pentru Nicoleta Dascălu în carieră, după cele din 2014 de la Arad, din 2015 și 2017 din Antalya și din 2017 de la Focșani. Începând de luni, 21 octombrie 2019, Nicoleta Dascălu va fi a 286-a jucătoare din lume.
Nicoleta Dascălu ne-a declarat: “Încă nu pot să realizez că am câștigat turneul din Ungaria. Este o victorie foarte importantă, de fapt, tot turneul a fost important. M-am simțit foarte bine pe teren și sper în continuare să îmi mențin forma actuală și să joc cât mai multe meciuri așa bune. Joc în calificări tot în Ungaria, la turneul de 100.000 de dolari. Urmează un turneu în Franța de 25.000 de dolari, apoi un turneu în Dubai de 100.000 de dolari și cred că o să mai adaug totuși un turneu până la finalul anului. De-a lungul carierei sportive am câștigat în 2014 un tuneu la Arad, în 2015 în Antalya, în 2017 la Focșani și Antalya și anul acesta turneul din Ungaria. Cu această ocazie vreau să-i mulțumesc familiei pentru sprijinul necondiționat acordat”.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii