Web Analytics
scris joi, 28.05.2015

„Templul viselor”, de Octavian Mihail Sachelarie, a fost lansat la Râmnicu-Vâlcea

În perioada 17-24 mai, cu ocazia Zilelor Municipiului Râmnicu-Vâlcea, au fost organizate mai multe manifestări culturale, artistice şi educaţionale. Pe data de 20 mai s-au împlinit 627 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu-Vâlcea, prilej cu care instituţiile de cultură vâlcene au iniţiat o serie de evenimente care au avut ca scop valorificarea patrimoniului cultural local şi naţional.  Astfel, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a organizat vineri, 22 mai, de la ora 17.00, în sala de conferinţe, cea de-a doua ediţie a Festivalului Cărţii la Râmnic, care a constat într-o sesiune de prezentări de carte şi o sesiune de „autografe în premieră”. La acest eveniment a fost invitat să participe şi Octavian Mihail Sachelarie, managerul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş, cu ultimul său volum intitulat „Templul viselor” (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015). 

„Templul viselor”, de Octavian Mihail Sachelarie, a fost lansat la Râmnicu-Vâlcea

„Noul meu volum oferă un argument serios pentru cultura autentică”

În prezenţa a numeroşi scriitori şi intelectuali de elită – dramaturgul Doru Moţoc, scriitoarea Passionaria Stoicescu, poetul Puiu Răducan, poeta Victoria Milescu, cercetătorul Marian Nencescu, poeta Paula Romanescu, scriitorii Ioan Barbu (Râmnicu-Vâlcea), Corneliu Zeană (Bucureşti), George Terziu (Satu-Mare), Liliana Terziu (directorul Editurii Inspirescu din Satu-Mare), Constantin Argeşanu (Satu-Mare) – Octavian Mihail Sachelarie a evidenţiat în discursul său problematica acestei cărţi:
„De ce «Templul viselor» şi nu «Timpul viselor»? «Templul viselor» vine de la scriitorul Alberto Manguel. În cartea sa, intitulată «Biblioteca nopţii», Alberto Manguel spune următorul lucru: ziua este făcută pentru a scrie, iar noaptea începe nebunia creatoare, atunci când biblioteca devine un templu al viselor. Noul meu volum oferă un argument serios pentru cultura autentică, un argument salutar pentru ceea ce înseamnă carte, lectură şi bibliotecă, într-un context informaţional din ce în ce mai agresiv. Este o pledoarie pentru carte, lectură şi bibliotecă pentru că toţi ne-am format pornind de aici. În acest volum am ridicat şi anumite chestiuni de avangardă: vrem sau nu vrem, soarta bibliotecii o să depindă de modul în care această instituţie de socializare va putea face faţă provocărilor noii ere digitale, era informaţiei. Biblioteca trebuie să facă trecerea de la o societate a informaţiei la o societate a cunoaşterii, a înţelepciunii. Bibliotecarul se va transforma într-un mediator al cunoaşterii. „Templul viselor” este o provocare, o punere de probleme, o carte care se citeşte uşor şi care lămureşte foarte multe lucruri care se întâmplă în jurul nostru.” Volumul a fost prezentat în cadrul acestui eveniment de Remus Grigorescu, directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea: „«Templul viselor» este o pledoarie literară şi ştiinţifică pentru ceea ce Octavian Mihail Sachelarie a numit «triunghi al cunoaşterii» – carte, lectură, bibliotecă. Autorul defineşte biblioteca ca fiind o agora, o cetate. Prezentarea în cadrul acestui volum a celor trei autori – Mircea Eliade, Alberto Manguel şi Ray Bradbury – deschide uşa către analiza unor provocări, eseuri şi tulburătoare întrebări privind destinul bibliotecii virtuale, a cărţii electronice. Noul volum scris de Octavian Mihail Sachelarie este o contribuţie originală către cunoaşterea unei problematici care ne va afecta pe toţi.”
La finalul evenimentului, Octavian Mihail Sachelarie a acordat autografe în premieră tuturor celor care au dorit să fie mai aproape de „Templul viselor”.
Sabina Busuioc

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită