Vremea va fi deosebit de caldă de Crăciun la nivelul întregii ţări, iar temperaturile vor fi cuprinse între 8 şi 17 grade Celsius, a declarat, vineri, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
Citește și: Spiritul sărbătorilor de iarnă a bătut și la ușile Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni
„Luni, 25 decembrie, de Crăciun, ne aşteptăm la o vreme deosebit de caldă. Vorbim de temperaturi care în întreaga ţară vor fi cuprinse între 8 până la 17 grade Celsius, ceea ce înseamnă un salt semnificativ, cu 14 grade peste ceea ce ar fi normal. Vor mai fi posibile intensificări de vânt şi în zonele mai joase de relief, cu viteze de 45 – 55 km/h, iar în zona montană înaltă rafale de 70 – 90 km/h. Cu siguranţă şi marţi, 26 decembrie, la scara întregii ţări ne aşteptăm la valori de 12 – 16 grade Celsius, cu 15 – 16 grade în Capitală. Într-adevăr, vom avea un Crăciun cald, aşa cum de altfel ne-am obişnuit în ultimii ani să avem, să vorbim de perioada sărbătorii Crăciunului şi a trecerii dintre ani de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit. Practic, şi ultimele ierni ne-au adus în această perioadă o vreme mai caldă, cel puţin în zonele mai joase de relief, şi, din păcate, fără strat de zăpadă”, a precizat ea.
Însă, iubitorii sporturilor de iarnă se vor putea bucura, pentru că la munte stratul de zăpadă va fi unul consistent.
0 Comentarii