Web Analytics

articol scris joi, 08 aprilie 2021

Temă non-pandemică pentru Prefectură / Să traseze hotarul dintre Stoeneşti şi Cetăţeni

Nu doar că două comune muscelene învecinate se judecă pentru pământ, acum a reapărut și problema delimitării exacte a teritoriilor celor două unități administrative! Și asta fiindcă reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 a provocat un amestec ignorat de cei care ar fi putut rezolva problema. Practic, terenul pe care se află comunitatea de romi de la Valea Cetățuii încă figurează în acte la Stoenești, dar oamenii de-acolo sunt identificați ca locuitori ai comunei Cetățeni.

Citește și Comunele Stoeneşti şi Cetăţeni se judecă pentru pământ

Citește și Se vinde păstrăvăria lui Ţiriac de la Stoeneşti. Aveţi 750.000 euro?

Și totuși, încercări de clarificare a situației au existat, cu preponderență în ultimul deceniu, însă grănițuirea între două localități este un atribut al administrației centrale. O adresă a unui fost reprezentant în teritoriu al Guvernului, Emilian Dragnea, indica faptul că limitele localităților sunt cele stabilite prin legea din 1968. Dar fără efect, însă, în condițiile știute ale amestecului teritoriu-locuitori. Astfel, liderul romilor din Cetățeni, Bombonel Viorel Tinca, a insistat asupra problemei. Anul trecut a inițiat o acțiune în justiție prin care a solicitat ca Prefectura, cele două UAT-uri și Oficiul de Cadastru să realizeze clara delimitare a teritoriilor celor două comune. Iar problema a picat acum în sarcina noului prefect de Argeș, Emilia Mateescu. Instanța a obligat Prefectura să inițieze, la rându-i, o acțiune în contencios administrativ, care să ducă la rezolvarea problemei care există de peste cinci decenii.
Stoeneștiul și Cetățeniul se judecă și pentru două izlazuri în suprafață de aproape 70 de hectare, fiecare parte revendicând terenurile.
Cătălin Ioan Butoiu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Teatru la Pitești, duminică: „Cartierul latin”

Duminică, 8 noiembrie (ora 19), în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești este programat un nou spectacol în […] Citește!

Mesajul președintelui SIPA Muntenia de Sfinții Mihail și Gavriil

Dragi colegi,Cu prilejul acestei frumoase sărbători, vă transmit tuturor, și în mod deosebit celor care își serbează onomastica, cele mai […] Citește!

Premieră medicală în România: un băiețel de 2 ani și jumătate a primit un rinichi prin transplant

Un băiețel în vârstă de numai 2 ani și jumătate a devenit cel mai tânăr pacient din România care a […] Citește!

Consiliul Concurenței verifică scorul FICO folosit de bănci pentru acordarea creditelor

Consiliul Concurenței a început o nouă investigație care vizează băncile din România, de această dată fiind analizat modul în care […] Citește!

Astăzi la Urluiești are loc „Hramul satului la lăsata secului”

Astăzi, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în parohia Urluiești din comuna Cepari are loc manifestarea " Hramul Satului […] Citește!

Argeș. 163.051 salariați la finele lui august 2026. Câți bani au luat

La sfârșitul lunii august a acestui an, în Argeş activau 163.051 salariați, în scădere cu 296 persoane (-0,18%) față de efectivul salariaților […] Citește!

Mesajul Inspectorului Școlar General al Argeșului de Sfinții Mihail și Gavriil

Cu prilejul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Inspectorul Școlar General al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, adresează cele mai sincere urări […] Citește!

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavriil

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica duminică, 8 noiembrie 2026, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit […] Citește!

Sindicatul Dacia: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

De ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, conducerea Sindicatului Autoturisme Dacia urează multă sănătate, fericire și împliniri tuturor salariaților și […] Citește!

PSD Pitești: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil îmi oferă plăcutul prilej să le urez tuturor sărbătoriților La Mulți Ani fericiți și […] Citește!

Leard Sadriu, după victoria cu Dinamo: „Am luptat pentru Bogdan Andone. Este important pentru noi!”

Leard Sadriu, 25 de ani, a mărturisit că a trecut peste faza autogolului său. FC Argeș a pus capăt seriei […] Citește!

FC Argeș Basketball, învinsă de CS Râmnicu Vâlcea

FC Argeș Basketball a pierdut dramatic jocul disputat În deplasare, cu CS Vâlcea 1924, scor 74-75, vineri, în Liga Națională […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete