Andrei Vișoiu, tatăl micuței, a făcut în exclusivitate la Realitatea PLUS, o serie de dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața fetiței sale, care a murit joi seară într-un cabinet stomatologic din Capitală.

Citește și: O fetiță de 2 ani a murit în timpul unei proceduri dentare. Ar fi primit o doză prea mare de anestezic
Ieri am făcut analizele fetiței, au ieșit niște valori mai mari la ficat, de 6 ori mai mari decât trebuia. Am trimis analizele clinicii Crystal Dent, dânșii au insistat să venim că au spus că nu afectează cu nimic dacă îi face anestezie. Astăzi noi am repetat analizele, dar ei nu au mai așteptat să vină răspunsul să vedem dacă chiar a fost o greșeală sau fetița chiar avea probleme.
Ne-au chemat la București insistent, când am ajuns la București, au venit, au sedat-o, după 20 de minute au spus că a intrat în stop cardiorespirator, dar pe noi ne-au anunțat abia după o oră că fetița a intrat în stop cardiorespirator. Nu ne-au anunțat imediat.
Ambulanța a venit după o oră, nu au chemat ambulanța la timp, nu au chemat nimic. Nu știu ce au făcut acolo, nu am avut acces, nu avem acces nici în momentul de față. De trei ore, patru ore stăm aici, așteptăm să vedem ce se întâmplă, să se facă investigații”, a declarat Andrei Vișoiu, tatăl fetiței decedate.
Citește și: Doi medici de la Floreasca, acuzați de mită, ridicați de pe stradă și duși la audieri




0 Comentarii