
Filarmonica Pitești inițiază joi, 2 aprilie, proiectul „Personaje. Generații. Conversații”, susținut de poeta Denisa Popescu Martin. Tema primei discuții este „Diferențe de valori, mentalități, experiențe”. Denisei Popescu Martin i se alătură studenta Mara One, o tânără scriitoare din Piteșyil. Evenimentul va avea loc, de la ora 12.00, în sala Marin Ioniță a Centrului Multifuncțional.
Studentă la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte, Specializatea Limbi Moderne Aplicate – și la Facultatea de Științe Economice și Drept, Specializarea Drept, Mara Onel a debutat literar la vârsta de 13 ani, în anul 2018, cu romanul policier O adolescentă la Paris, remarcându-se drept cea mai tânără prozatoare din România de la acel moment.
De atunci a mai publicat alte opt romane – „Trandafir și malachit”, „La Plaza. O carte de bucate”, „Mademoiselle Poirot pentru o zi”, „Dante, Șoferul scriitoarei”, „Carina Fiori”, „Ziarul de mâine”, „Evanescență” – și volumul de poezie „O să ne fie bine!”.
Este deținătoarea Premiului I, obținut la Concursul de Traduceri Studențești TransWord, Secțiunea Traduceri Literare, în anul 2024 și, de asemenea, a Premiului I, obținut la Sesiunea de Comunicări Științifice Limbă și cultură, istorie și civilizație în și prin timp, în anul 2025.
Denisa Popescu Martin este poetă, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Asociației Ziariștilor Independenți din România, realizatoare, din anul 1997, de emisiuni culturale de televiziune – în prezent, la postul local ARGEȘ TV, unde este gazda emisiunii CARE E POVESTEA TA? – redactor și organizatoare/moderatoare de evenimente la Biblioteca Județeană Argeș.
Prezentă în numeroase antologii din țară și din străinătate, a publicat volumele personale: Dincolo de ochii mei, Adamantin, Laminaria. Catrinel, Scheletul meu de muselină, Cele mai frumoase depresii, Buzele unui om singur, Roaba lui Dumnezeu, Denisa, Îngerul meu antiglonț, Facă-se Voia Ta – 57 de formule ale acceptării.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Citește și Arhiepiscopul Calinic și-a lansat cartea „Catehismul filosofic” și la Cluj-Napoca



0 Comentarii