Web Analytics
scris joi, 22.05.2025

Tânăra care i-a vândut droguri lui Rareș Ion, reţinută. Le luase pe bază de reţetă

„Pika”, tânăra acuzată că i-a vândut lui Rareș Ion comprimate de metadonă ce au dus la moartea acestuia, a fost reținută de procurorii DIICOT. Anchetatorii au cerut arestarea ei preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc care a avut drept consecință decesul victimei.

Tânăra care i-a vândut droguri lui Rareș Ion, reţinută. Le luase pe bază de reţetă

Potrivit anchetatorilor, femeia de 27 de ani, aflată sub tratament cu metadonă, a ridicat în data de 14 aprilie 100 de comprimate de la un centru pentru asistență integrată, pe bază de prescripție. Ulterior, i-a vândut victimei între 12 și 18 comprimate pentru suma de 100 de lei, deși cunoștea starea de dependență a acesteia.

Citește și: MAPN avertizează! O nouă dezinformare privind pregătirea rezerviștilor militari

Rareș Ioan a consumat metadona, atât oral, cât și intravenos, în combinație cu alte substanțe precum benzodiazepine, tramadol și canabinoizi. A doua zi, acesta a murit din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, provocată de o intoxicație polimedicamentoasă.

La data de 21 mai 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unei inculpate, în vârstă de 27 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, care a avut ca urmare moartea victimei. Astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită