Apar noi suspiciuni privind fraudarea procesului eleyin Republica Moldova. Semnalul de alarmă este tras de jurnaliștii de la”puterea.ro”
„Spre exemplu, astăzi, la ora 15:25, la Secția de Votare nr. 673 “Cimișlia” un autoturism model Ford Transit cu numărul de înmatriculare HZR 068 a transportat mai multe persoane la secția de vot, acestea venind organizat la vot, intrând și ieșind în grup.Ulterior, după votare, mijlocul de transport împreună cu persoanele s-au deplasat la Grădiniță de copii “Făt Frumos” situată în Cimișlia, str. Ștefan cel Mare nr. 92 și a debarcat pasagerii.
Citește și Turul 2, în diaspora. Prezență mai mare la vot la ora 14:00, față de primul tur
Totodată, există încă în multe localitați panouri electorale unde sunt afișate afișe electorale ale unui anume candidat, în speță Nicușor Dan, iar cele ale contracandidatului, George Simion, sunt rupte, deși legislația interzice afișarea acestora în timpul procesului electoral
Mai mult, un cetățean semnalează faptul că la secția de vot de la Academia de Studii Economice comisia de vot înmânează votanților buletine deja stampilate, cu o altă ștampilă, mai mică, astfel încât acestea să fie, cel mai probabil, anulate ulterior.
Reiterăm apelul către instituțiile statului român și cele de la Chișinău să oprească tentativa de fraudare masivă a votului în Basarabia!
Cerem Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Externe și Biroului Electoral Central să intervină de urgență pentru investigarea transporturilor organizate, monitorizarea și sancționarea campaniei mascate, garantarea unui vot liber, corect și netrucat în Basarabia”, scriu cei de la puterea.ro.
0 Comentarii