Suspiciunea de pestă porcină africană (PPA) din localitatea argeșeană Stoenești a fost infirmată. Cei trei porci decedați în data de 11 decembrie, într-o gospodărie din comuna Stoeneşti, nu aveau virusul PPA. Anunțul a fost făcut de Prefectura Argeș. Conform procedurii, au fost prelevate probe pentru analizele de specialitate, iar rezultatul acestora este negativ. Cei trei porci de la Stoenești au murit după ce ar fi înghițit accidental otravă de șoareci, cel puțin așa a declarat proprietarul animalelor și primarul comunei Stoenești, Marin Ion.
Primul caz de pestă porcină africană pe teritoriul Argeșului a fost depistat în luna noiembrie a. c., atunci când au murit patru porci, iar alți trei au fost sacrificați pentru a stopa răspândirea virusului. Proprietarul a fost deja despăgubit de către ANSVSA, cu suma de 2.000 lei.
„La această dată, pe teritoriul judeţului Argeş, nu există nicio altă suspiciune de pestă porcină africană. Reamintim că orice presupunere de PPA trebuie anunţată imediat medicului veterinar, la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş sau autorităţii locale, respectiv primarului localităţii”, se arată într-un comunicat trimis de Prefectura Argeș.
0 Comentarii