Bărbatul în vârstă de 42 de ani, acuzat că și-a ucis soția pe o stradă din comuna Beciu, județul Teleorman, se află internat în spital după ce ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Procurorii au cerut ca acesta să fie arestat preventiv.

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, ancheta a fost deschisă sâmbătă, după ce polițiștii au sesizat din oficiu o faptă de violență în familie soldată cu omor calificat, precum și încălcarea unui ordin de protecție.
Anchetatorii susțin că bărbatul, identificat cu inițialele M.G.P., a ignorat interdicția de a se apropia de fosta parteneră la mai puțin de 50 de metri. În momentul în care a întâlnit-o pe stradă, ar fi scos un cuțit și ar fi lovit-o de mai multe ori, provocându-i răni fatale.
După atac, agresorul și-ar fi provocat singur mai multe leziuni în zone vitale, fiind preluat de echipajele medicale și transportat de urgență la Spitalul Județean Alexandria, unde se află sub pază.
Luni, Parchetul Teleorman a înaintat o propunere de arestare preventivă către Tribunalul Teleorman, măsură care urmează să fie analizată de judecători în perioada următoare.
Victima, o femeie de 25 de ani, mamă a unui copil de doar trei ani, fusese protejată printr-un ordin emis de instanță după mai multe plângeri pentru violență domestică. Cu toate acestea, în săptămânile dinaintea tragediei, familia tinerei și chiar agresorul ar fi apelat în repetate rânduri la numărul de urgență 112 pentru a reclama noi episoade de conflict și amenințări.




0 Comentarii