Web Analytics

Suseni: Intervenție de două ore a pompierilor argeșeni la un incendiu

de | 2.02.2020 13:47 | Actualitate

 

Două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Punctul de Lucru Rociu au intervenit aseară în localitatea Suseni, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un garaj, o magazie și o parte din acoperișul unei case, construcții lipite una de cealaltă.

A ars garajul unde se aflau centrala termică, scule electrice și agricole, la magazie a ars 1 mc de lemn de foc din 3 mc, restul fiind salvați, iar la nivelul casei a ars acoperișul pe aproximativ 25 mp.

Burlanul de fum amplasat sau neprotejat termic față de materialele combustibile a fost împrejurarea în care s-a produs incendiul. Intervenția a durat aproximativ două ore și au acționat 12 pompieri și un voluntar SMURD. Nu au fost victime.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii