Web Analytics
scris joi, 08.05.2025

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de transport public de persoane la cel stabilit de lege prin raportare la numărul de locuitori.

Surplus de taxiuri la Câmpulung

Din diverse motive, unele chiar electorale, s-a acceptat situația existenței unui număr mai mare de taximetre față de standardul rezultat de 130. Eliminarea surplusului se face în mod ”natural”, adică prin renunțarea unor operatori la serviciul de taximetrie sau prin eliminarea celor cu neconformități, astfel că de la totalul de 215 mașini taxi de acum peste un deceniu s-a ajuns în prezent la 180. Asta după ce la început de an erau 191, șase autorizații fiind suspendate, alte cinci anulate chiar luna trecută.

În pofida numărului mare, superior celui rezultat din aplicarea legii, la Câmpulung activitatea de taximetrie este una satisfăcătoare pentru cei care o practică. Tarifele au crescut constant, iar grupuri de persoane din comunele învecinate municipiului apelează des la taxiuri pentru revenirea acasă după ieșirea zgomotoasă în oraș.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Taxa de gloabă, nemajorată la Câmpulung

Citește și Fostul primar din Cocu, excursii exotice în Republica Dominicană

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...