Un bărbat în vârstă de 39 de ani, a murit din cauza rănilor suferite în urma unui atac al unui rechin în apele din largul insulei Maui, a anunţat poliţia locală, informează news.ro.
Jason Carter a fost atacat în dimineaţa zilei de sâmbătă, 30 decembrie 2023, a precizat poliţia din Maui într-un comunicat. La sosirea poliţiei, el era transportat la ţărm cu un jet ski de către salvatori. „Odată ajuns la ţărm, au fost luate măsuri de salvare” până când a putut fi transportat la spital, se arată în comunicatul poliţiei, dar surferul „a murit ulterior din cauza rănilor”.
Citește și Update. Femeia moartă la volan după ce i s-a făcut rău în trafic era asistentă la SJU, Ramona Ivan
Autorităţile au închis plaja şi au afişat panouri care avertizează asupra prezenţei rechinilor. Hawaii News Now a relatat că, la momentul respectiv, condiţiile apei erau „mixte”, cu valuri mari, precizând că acesta a fost primul atac fatal al unui rechin în apele hawaiiene din 2023. Anul precedent, o turistă franceză în vârstă de 51 de ani a fost, de asemenea, atacată de un rechin în apele din largul insulei Maui, în timp ce făcea scufundări la aproximativ zece metri de plajă.
0 Comentarii