Bucurie. Extaz. Lacrimi de fericire. Sărutări. Îmbrățișări. Promisiuni.
Și lacrimi de durere. Speranțe moarte. Visuri spulberate. Umbre de vinovăție. Și ochi uscați. Fără lacrimi. „Așa a fost să fie!” Resemnare. Fatalitate. Zăbavă la răscruce de drumuri. Bariere cu lacăte. Căi de acces interzise. Drumuri fără întoarcere…
Niciodată nu se discută atât de fierbinte despre copii ca în aceste zile ale Sânpetrului. Suntem în zilele evaluărilor, bacalaureatelor, examenelor de admitere în licee, în colegii și în universități. Când se culeg roadele din anii de învățătură…
Ca pe niște paria ai lumii moderne, unde esențial este jocul performanțelor, potop de acuzații, ca o bătaie cu pietre, din partea familiilor: „Ce ai avut altceva de făcut? Ți-am cerut altceva? Te-am pus la altă treabă? Ăia cu 10 au două capete? Dorm în două paturi? Mănâncă cu două guri? De ce să fie de două ori mai buni decât tine? Păi aia e, că muncesc de două ori mai mult. Că sunt de două ori mai conștiincioși. Că se gândesc de două ori mai mult la viitorul lor decât tine. Că nu își fac de rușine familia…”
Tragedie. Dramă. Melodramă. Piesă bulevardieră. Telenovelă. „Te-am hrănit. Te-am îmbrăcat. Ți-am asigurat tot ceea ce a fost necesar. Mi-am rupt de la gură. M-am sacrificat. Am renunțat la propria fericire. M-ai îmbătrânit tu pe mine!…” Renunțări. Alungări. Abandonări…
Înainte de a ne năpusti asupra copiilor noștri, să stăm puțin și să ne întrebăm: noi am fost altfel când eram la vârsta și în situația lor? Putem să punem mâna pe inimă și să jurăm că toți am fost performanți? Supradotați?
Potențialul intelectual nu poate fi vârât în cerebel cu seringa. Dar dacă te-ai născut cu el, este o crimă să nu-l folosești. Criminală societatea indiferentă. Politica absurdă…
Aici e vorba, în primul rând, de capacitatea intelectuală. Nu poți să devii genial numai că vrei, că ai ambiție, că muncești, că te perpelești, că dorești să devii cineva extraordinar, să le faci plăcere părinților, să uimești lumea. Când nu poți să sari mai sus de umbra ta, nu poți nici să-ți depășești limitele.
Am văzut copii siliți să forțeze. Care au reușit și s-au sfârșit în genul soldatului de la Maraton. Este adevărat că nu au crăpat. Dar au ajuns niște handicapați, greu de recuperat. Mutanți în alte ființe. Nici nu mai știau cum îi cheamă. Nu vă siliți copiii până dincolo de cât e firesc. Lăsați-l pe fiecare cât îl duce puterea…
Cu o condiție: să folosească potențialul pe care îl au. Atât cât e. Să nu-și bată joc de el. Să nu-l lase să zacă, să se ruginească, să se risipească. Puneți chiulangii la treabă!… Dar vedeți cum o faceți! Pentru cine nu lucrează din convingere și cu plăcere, rezultatele sunt fantomatice.
Profesorii, diriginții, educatorii au menirea să-i obișnuiască, odată și odată, să nu învețe numai de frica notelor și a examenelor și nici de o altă teamă. Să-i convingă să aibă încredere în ei. Omul de mâine este cel pe care ni-l construim în copilărie. Pe băncile școlilor, în amfiteatrele facultăților, în atelierele și clasele școlilor profesionale – atâtea câte mai sunt și vor mai fi. Pe străzi, acasă, la masă, în pat, în fiecare minut, cu fiecare rugăciune, la culcare, la sculare și între aceste momente.
Nu fac parte dintre cei care cred că trebuie să le lase copiilor dreptul absolut de a-și hotărî soarta. Dezorientați de atâtea atracții (comoditate, joc gratuit, grupări antisociale, acțiuni imorale, băutură, fumat, droguri, erotism, evadări, furt și multe altele), se pot rătăci ca în junglă…
***
Vorbim mai ales de motivație. Ar fi tot ce le lipsește… Ei nu cred că au de ce să muncească, să învețe, să se pregătească, să se afirme în lumea în care se află. În care valorile se perimează în fața lor. Unde domină corupția și furtul de muncă. Decât să muncești pentru alții, mai bine trăiești din fărâmituri sau nu muncești deloc. Și uite așa ajung mari și fără niciun rost în viață, la dispoziția celor puternici, ba chiar îngroașă rândurile paraziților oficiali, șomerilor, vagabonzilor, mai rău al cerșetorilor și boschetarilor, scormonitorilor de gunoaie în tomberoane.
(Prof. Marin Ioniţă)
