Web Analytics

Suntem un popor de imperfecţi. De ce a pierdut Emanuel Soare alegerile!

de | 15.10.2020 13:24 | Opinii

La puțină vreme după ce a fost numit, proaspătul prefect de atunci și de acum, dl. Emanuel Soare, le-a adresat ziariștilor din județul Argeș urarea „Un Paște liniștit!”, alături de o prezentare proprie, un fel de cum se vede lumea și viața pe geamul pe care le privește dânsul. Să observăm totuși că a nimerit-o cu Paștele, a fost chiar mai „liniștit” decât ne-am fi dorit, în sensul că s-a declarat starea de urgență și toți creștinii au stat în casă, așteptând mașina poliției să aducă Lumina sfântă.
Pentru începutul prezentării, prefectul Emanuel Soare a fixat momentul istoric: “Este timpul să ne îndreptăm coloana și să ne aducem aminte de valorile fundamentale care construiesc caracterul unui om: cinstea, integritatea, moralitatea, onoarea. Caracterul definește omul, gândurile, deciziile și faptele sale”. Odată fixat momentul istoric, trebuia marcat un motiv al numirii ca prefect – de ce nu? – providențial: „Am acceptat numirea ca prefect pentru a face treabă, pentru a îndrepta lucrurile în societatea argeșeană, pentru a elimina corupția din instituțiile publice, pentru a fi un exemplu pentru noua generație. Nu am venit aici pentru a fura, pentru a minți, pentru a face șmecherii. Nu am interese ascunse, nu țin la funcții, privilegii sau imagine publică”. D-le Emanuel Soare, prefectul nu are treabă cu corupția, decât dacă este parte în propoziție, altfel nu. Domnule profesor, învățământul în România e praf, iar județul Argeș nu este situat în Germania. Aveați și aveți ce face.
Sunt convins că dl. Emanuel Soare credea în ceea ce scria atunci, dacă nu cumva era șocul că urcase prea repede și prea sus pe scara socială și din acest motiv a pierdut contactul cu pământul. Păi, aproape un sfert din populația Argeșului e plecată prin țări străine, mai bine de o treime din ce a rămas e la limita sărăciei, destul de multă lume trăiește într-o zonă de neștiință, de graniță între lege și fărădelege, iar omul politic vorbește despre cinste, integritate, moralitate, onoare. Să nu știe omul politic că gargara nu merge pe stomacul gol?
„Toate deciziile pe care le-am luat în calitate de prefect al județului Argeș au avut la bază aceste principii de viață în care cred și care mă definesc.” Nu este adevărat, domnule prefect. Ați luat unele decizii greșite rău, imposibil de aplicat, cum a fost sacrificarea absurdă și inutilă a unor oameni și a celui mai nou spital din România pe un altar fals al Covidului, când aveați la îndemână soluții de zeci de ori mai bune, cum ar fi Spitalul de la Călinești, care zace într-o semiparagină. Sau spațiul fostului depozit militar de carburanți-lubrifianți de la Băiculești, care zace într-o paragină completă. Sunt acolo hectare bune de pădure, teren și clădiri, domeniu public, de care se alege praful pe zi ce trece. Vă invit să-l vedem împreună, că, fiind domeniu public, e și al meu un pic.
„Nu voi tolera niciodată politicienii duplicitari, mincinoși, corupți, hoți. Nu îmi vor fi prieteni și nu vom împărți spațiul personal sau social. Voi lua toate măsurile necesare, indiferent cât de dure vor fi, indiferent pe câți dintre politicienii descriși mai sus voi enerva, indiferent cât de mulți oameni corupți și înșurubați în funcțiile publice voi deranja”, a scris în continuare dl. prefect, arătând că are fixată propria ștachetă a calității umane la un nivel imposibil de atins pentru ceilalți muritori. Dacă îmi arătați un politician pe care nu l-ați tolerat, eu vă arăt cincizeci pe care îi tolerați și acum și alături de care veți respira același aer încă mulți ani de acum înainte.
În încheiere, părerea mea e că dl. Emanuel Soare a plecat la lupta electorală după o poziție greșită, din păcate, după poziția candidatului și omului perfect. Or, noi, românii, cu foarte multe dovezi, suntem un popor de imperfecți.

P.S. Domnule prefect Emanuel Soare, mașina comunismului s-a stricat iremediabil că se fura curent pe la claxon! De-aia zic că românii sesizează imediat orice punere la masă.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole