Web Analytics
scris joi, 11.09.2014

„Sunt presiuni majore pentru trecerea aleşilor noştri în rândul formaţiunilor politice de la guvernare”

# Susține Gheorghe Alecsei, prim-vicepreşedinte PDL Argeş. Acesta a declarat, în cadrul conferinţei de presă a Alianţei Creştin Liberale Argeş, că are semnale de la unii primari şi consilieri locali din cadrul partidului, conform cărora cei din Alianţa PSD-PC-UNPR, i-ar contacta în vederea cooptări lor în rândul actualei forţe politice aflate la guvernare. „Există un risc major de care primarii şi aleşii noştri locali s-au prins. Respectiv, modul în care cei de pe stânga doresc să-i coopteze. Este vorba de promisiuni referitoare la bani, în sensul că dacă vor merge le ei vor primi bani pentru a termina diferite lucrări”, a spus Alecsei. Întrebat despre cine este, mai concret, vorba, prim-vicepreşedintele PDL Argeş nu a dorit să menţioneze nominal pe nimeni, dar a punctat, în continuare, că este vorba despre presiuni majore la mijloc. „Sunt presiuni majore pentru trecerea lor într-o altă formaţiune politică. Aici nu discutăm doar de trecerea unui ales local într-o formaţiune politică care are o legătură, neapărat, cu Consiliul Judeţean. Se crează majorităţi în interiorul consiliilor locale şi acolo discuţiile sunt de aceeaşi manieră”, a mai spus Gheorghe Alecsei, prim-vicepreşedintele PDL Argeş. I.B.

„Sunt presiuni majore pentru trecerea aleşilor noştri în rândul formaţiunilor politice de la guvernare”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...