Web Analytics
scris marți, 07.04.2026

Subprefectul de Argeș cere demisia conducerii DGASPC după sinuciderea unui copil de 12 ani

Un copil de 12 ani a murit luni după ce a căzut de la etajul 4 al unui apartament din Pitești, locuință în care funcționa o casă de tip familial administrată de DGASPC Argeș. Copilul se afla în grija statului. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat public și a cerut schimbări la nivelul conducerii DGASPC Argeș.

„Cer public demisia conducerii DGASPC Argeș. Consider că este nevoie de o schimbare reală și de asumare la nivelul managementului instituției. A murit un copil de doar 12 ani, aflat în grija autorităților județene pentru protecția copilului. Este un fapt extrem de grav, care ridică întrebări serioase despre modul în care sunt protejați copiii instituționalizați la nivelul județului Argeș. Acest copil a căzut de la etajul 4 al unui apartament din Pitești – o locuință de tip familial administrată de Protecția Copilului Argeș. Vorbim despre un copil care avea nevoie de protecție, sprijin și supraveghere. Direcția pentru Protecția Copilului avea obligația să îi ofere siguranță”.

Citește și: Unde a dat Guvernul bani şi pentru ce. Câmpulungul profită iar de alocări bugetare consistente. E pe locul doi în Argeş, după Topoloveni

Subprefectul spune că situația nu este una izolată și că instituția se confruntă de mai mult timp cu probleme: „De prea mult timp, activitatea DGASPC Argeș este umbrită de scandaluri, acuzații și disfuncționalități”.

Acesta atrage atenția că este vorba despre un mod defectuos de funcționare, nu despre un incident singular. „Nu mai putem vorbi despre cazuri izolate, ci despre un mod defectuos de gestionare a unei instituții esențiale. Siguranța copiilor nu poate fi negociată și nu poate fi tratată cu superficialitate”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită