În ziua de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au desfășurat o acțiune la Târgul săptămânal Domnești, împreună cu polițiștii din...

În ziua de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au desfășurat o acțiune la Târgul săptămânal Domnești, împreună cu polițiștii din...
Mai sunt doar câteva zile până la Poienari Archangels Fest. Astfel că, între 20-22 mai, iubitorii de rock și de motoare sunt așteptați la Corbeni, acolo unde festivalul...
Potrivit prevederilor Codului Muncii, de regulă, în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepţia salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi cele de...
Sâmbătă 14 mai 2022, la Sibiu s-a desfășurat prima etapă din Campionatul Național de Slalom Paralel. Clubul muscelean RB Racing a fost reprezentat de sportivii Juniori...
Zona de picnic din Parcul Lunca Argeșului va fi lărgită, dotată cu mese, bănci și alte accesorii specifice. Având în vedere că după ce Simfonia Lalelelor s-a încheiat,...
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. El a susținut însă că în România nu e criză...
„Peste 300 de participanți au luat parte la Cupa Caroli, eveniment organizat în data de 14-15 mai 2022, de Caroli Foods Group în parteneriat cu Federaţia Română de...
Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu anunță că a fost obținut acordul Comisiei Europene pentru toate măsurile cuprinse în pachetul social. Acestea vor fi...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș este în permanentă legătură cu membrii săi, care sunt unele dintre cele mai importante companii din Județul Argeș și...
Primăria Municipiului Pitești informează că s-a prelungit perioada de autorecenzare a populației până pe 27 mai 2022, ca urmare a deciziei Comisiei Centrale a...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș organizează Bursa generală a locurilor de muncă, destinată tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea...
Cinci idei, cinci echipe de tineri antreprenori și cinci mentori pun bazele unei noi generații de business autohton de succesO lecție deschisă din care fiecare are de...
Aproape 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României în Statele Unite ale Americii, sâmbătă, 14 mai 2022, cu ocazia „EU Open...
Ministerul Dezvoltării anunţă, luni, că au fost depuse, în prima oră de la lansarea proiectelor, cereri de finanţare pentru peste 500 de milioane de euro din bugetul...
Constructorul francez de automobile Renault şi-a vândut activele din Rusia statului rus, anunţă luni cele două părți implicate printr-un comunicat, iar grupul francez...
Polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat, la data de...
Vasile Loghin, preotul care a apărut pe posturile naționale de televiziune după ce a fost acuzat de vecinii săi că le aruncă petarde în curte, îi blesteamă și îi afumă cu tămâie, nu se lasă. Deși părintele Loghin, de la Biserica “Maica Precista” din Pitești, are...
Nu se știe când se vor finaliza lucrările, dar se știe că va fi închis circulației rutiere ”Constructorul s-a angajat că va fi gata de Zilele Municipiului. Chiar mai repede ar putea să termine! Eu mizez pe buna-credință în acest caz…”, spune primărița Elena Lasconi...
Cazul educatoarei acuzate de purtare abuzivă faţă de copii minori de la o creşă din Piteşti Săptămâna trecută, pe 10 mai, o educatoare din Pitești, de la Creșa nr. 6 Trivale, a fost reținută pentru purtare abuzivă, acuzată că, în perioada aprilie-mai, ar fi agresat...
Durere fără margini, marți 17 mai, pentru familia, prietenii și fosți colegi din cercetare nucleară, politică și din mediul universitar ai lui Șerban Valeca. Fost președinte al PSD Argeș, ministru, parlamentar, specialist în domeniul nuclear, fost director al ICN și...