În ziua de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au desfășurat o acțiune la Târgul săptămânal Domnești, împreună cu polițiștii din...

În ziua de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au desfășurat o acțiune la Târgul săptămânal Domnești, împreună cu polițiștii din...
Mai sunt doar câteva zile până la Poienari Archangels Fest. Astfel că, între 20-22 mai, iubitorii de rock și de motoare sunt așteptați la Corbeni, acolo unde festivalul...
Potrivit prevederilor Codului Muncii, de regulă, în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepţia salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi cele de...
Sâmbătă 14 mai 2022, la Sibiu s-a desfășurat prima etapă din Campionatul Național de Slalom Paralel. Clubul muscelean RB Racing a fost reprezentat de sportivii Juniori...
Zona de picnic din Parcul Lunca Argeșului va fi lărgită, dotată cu mese, bănci și alte accesorii specifice. Având în vedere că după ce Simfonia Lalelelor s-a încheiat,...
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. El a susținut însă că în România nu e criză...
„Peste 300 de participanți au luat parte la Cupa Caroli, eveniment organizat în data de 14-15 mai 2022, de Caroli Foods Group în parteneriat cu Federaţia Română de...
Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu anunță că a fost obținut acordul Comisiei Europene pentru toate măsurile cuprinse în pachetul social. Acestea vor fi...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș este în permanentă legătură cu membrii săi, care sunt unele dintre cele mai importante companii din Județul Argeș și...
Primăria Municipiului Pitești informează că s-a prelungit perioada de autorecenzare a populației până pe 27 mai 2022, ca urmare a deciziei Comisiei Centrale a...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș organizează Bursa generală a locurilor de muncă, destinată tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea...
Cinci idei, cinci echipe de tineri antreprenori și cinci mentori pun bazele unei noi generații de business autohton de succesO lecție deschisă din care fiecare are de...
Aproape 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României în Statele Unite ale Americii, sâmbătă, 14 mai 2022, cu ocazia „EU Open...
Ministerul Dezvoltării anunţă, luni, că au fost depuse, în prima oră de la lansarea proiectelor, cereri de finanţare pentru peste 500 de milioane de euro din bugetul...
Constructorul francez de automobile Renault şi-a vândut activele din Rusia statului rus, anunţă luni cele două părți implicate printr-un comunicat, iar grupul francez...
În ziua de 15 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș au desfășurat o acțiune la Târgul săptămânal Domnești, împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, precum și în zona adiacenta față de DN 73, pe raza comunei...
Mai sunt doar câteva zile până la Poienari Archangels Fest. Astfel că, între 20-22 mai, iubitorii de rock și de motoare sunt așteptați la Corbeni, acolo unde festivalul e gata să transforme Valea Argeșului în Valea Rock-ului printr-un concert cu invitați de seamă. ...
Potrivit prevederilor Codului Muncii, de regulă, în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepţia salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică, precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă...
Sâmbătă 14 mai 2022, la Sibiu s-a desfășurat prima etapă din Campionatul Național de Slalom Paralel. Clubul muscelean RB Racing a fost reprezentat de sportivii Juniori Teodora Merlă, Ștefan Udrea și Mihai Pelmuș. „După peripeția de vineri, când la antrenamente Ștefan...
Zona de picnic din Parcul Lunca Argeșului va fi lărgită, dotată cu mese, bănci și alte accesorii specifice. Având în vedere că după ce Simfonia Lalelelor s-a încheiat, actele de vandalism au început să apară în parc, municipalitatea face apel la simțul civic. „Pitești...