Web Analytics
scris vineri, 28.06.2024

Studentul care şi-a incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Studentul care şi-a incendiat profesorul, fiind nemulţumit de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile, printr-o decizie a judecătorilor Tribunalului Constanţa, transmite Agerpres.

Studentul care şi-a incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tânărul în vârstă de 21 de ani a fost reţinut joi seară, în baza probatoriului administrat, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă la omor.

Citește și: Accident mortal în Argeș, la Rociu. Coliziune fatală în intersecție

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că, la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11,00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Potrivit sursei citate, cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen.

Urmează ca inculpatul să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă la data comiterii faptei a acţionat cu discernământ.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...