Web Analytics
scris sâmbătă, 06.12.2025

STS dă asigurări: sistemele informatice pentru alegerile de duminică sunt complet securizate

Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis, sâmbătă, că a finalizat toate pregătirile tehnice necesare pentru desfășurarea în siguranță a alegerilor din 7 decembrie. Potrivit instituției, au fost implementate măsuri suplimentare de prevenire a incidentelor cibernetice, astfel încât sistemele informatice care gestionează procesul electoral să funcționeze fără vulnerabilități.

STS dă asigurări: sistemele informatice pentru alegerile de duminică sunt complet securizate

STS precizează că a pus în aplicare cerințele tehnice stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă și de Institutul Național de Statistică, asigurând operarea aplicațiilor de monitorizare a prezenței la vot, de verificare a legalității votului și de centralizare a proceselor-verbale.

Ca și la scrutinele anterioare, începând de duminică, 7 decembrie 2025, ora 7:00, platforma publică de monitorizare a prezenței – prezenta.roaep.ro – va afișa în timp real date privind participarea la vot, iar după închiderea secțiilor vor fi vizibile și rezultatele parțiale, pe măsură ce procesele-verbale sunt încărcate și validate.

În plus, dezvoltatorii STS au finalizat integrarea sistemelor electorale cu baza de date a Ministerului Afacerilor Interne privind evidența persoanelor. Această interconectare permite verificarea automată a domiciliului și a reședinței pentru alegătorii care folosesc cartea electronică de identitate, eliminând necesitatea prezentării unor documente suplimentare.

Instituția subliniază că întreaga infrastructură IT folosită la alegeri beneficiază de mecanisme de protecție și control menite să detecteze și să contracareze tentativele de atac cibernetic sau eventualele erori tehnice. Pentru buna desfășurare a procesului electoral, STS a instruit aproximativ 3.000 de operatori desemnați de AEP și a pus la dispoziția secțiilor de votare echipamentele necesare: tablete, telefoane, sisteme informatice securizate și soluții de comunicații.

Pe durata scrutinului, STS va opera un centru special de suport tehnic, pregătit să intervină rapid în cazul oricăror probleme.

Alegerile de duminică vor avea loc în București, Buzău și alte 12 localități din țară.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită