Ştrandul din Piteşti, parcul gândit de generalul Antonescu ca un loc de distracţie

de | 21.03.2019 12:55 | Cultură

Parcul Ștrand din Piteşti a fost construit în 1934, la iniţiativa generalului Ion Antonescu, în acea perioadă doar Comandantul Diviziei a III-a Infanterie Piteşti, după ce fusese îndepărtat de la şefia Marelui Stat Major al Armatei Române. Ştrandul a fost gândit de Antonescu atât ca un parc, cât şi ca un loc de distracţie pe malul râului Argeş pentru locuitorii mondeni ai urbei.

A fost denumit Parcul ”Vasile Roaită”

În 1934, la iniţiativa generalului Ion Antonescu, în timp ce primar al Piteştiului era avocatul Cornel Zamfirescu, au fost creionate primele alei, dar şi stadionul. Tot atunci au fost construite şi 20 de cabine pentru cei care doreau să facă baie în râul Argeş. Parcul a fost inaugurat în toamna aceluiaşi an. Unele surse dau ca sigure şi faptul că toată munca de amenajare ar fi fost realizată de militarii din Garnizoana Piteşti. Puţinele imagini ce se păstrează de atunci, ce pot fi regăsite în albumul ”Piteştiul de altădată. O istorie ilustrată”, editat de Muzeul Judeţean Argeș, arată un loc frumos, cu o plajă amenajată pe malul râului şi canale cu apă printre copacii tineri. După 1945, zona a fost rebotezată, în stilul noilor conducători ai epocii comuniste, şi a primit numele muncitoresc de Parcul ”Vasile Roaită”. În anul 1953, el a fost reamenajat pentru prima dată, fiind trasate alte alei şi plantaţi arbori ornamentali.

A găzduit prima grădină zoologică a oraşului

În anii ‘60, acesta avea mai multe poduri de lemn peste canalele pe care fuseseră deja lansate la apă bărcile şi în parc exista chiar şi un ”colţ chinezesc”, amplasat pe una dintre insule. Locurile prin care au trecut generaţii după generaţii au cunoscut, în timp, atât mărirea, cât şi decăderea, fiind şi un loc căutat, dar şi unul detestat, după ce a ajuns în paragină. În perioada sa de glorie, aici se ridicase o adevărată bază sportivă, cu terenuri de tenis, handbal şi volei, un bazin de înot, care a fost apoi desfiinţat, şi mai multe piste de popice, dar şi trenuleţul ce făcea înconjurul parcului, primele vagoane fiind o replică în miniatură a unora adevărate. Tot atunci s-a ridicat şi teatrul de vară, iar, pentru o scurtă perioadă, parcul a găzduit şi prima grădină zoologică a oraşului.

A fost prima casă a echipei piteștene de fotbal

Astăzi, Parcul Ștrand este loc de promenadă, de relaxare și odihnă, dar și de mișcare și jocuri sportive. Pentru că, pe lângă amenajările aleilor și spațiilor verzi, a locurilor de popas sau de odihnă, administratorii domeniului public le-au pus la dispoziție piteștenilor și mai multe amenajări menite să răspundă celor mai diverse nevoi și preferințe de petrecere a timpului liber. Astfel, cei ce ajung în Parcul Ștrand, la orice vreme, dar adecvat anotimpului, se pot bucura de agrement în zona lacului și canalelor ce străbat jumătatea sudică a parcului: hidrobiciclete, bărci, carting, locuri de joacă special amenajate pentru copii, plimbări pe aleile umbrite de salcâmi, plopi, salcii, platani, de-a lungul canalelor și în pas cu grupurile de lebede sau rațe sălbatice ce cuibăresc aici. Ele ne aduc aminte de prima grădină zoologică din Pitești, pe care Parcul Ştrand a găzduit-o până prin anii ‚60. În deceniile ce au urmat, dreptul de a deține o grădină zoologică și l-a adjudecat Parcul Trivale, unde ființează astăzi un resort pentru animale și păsări sălbatice mult mai amplu și mai divers decât cel care cândva îi încânta pe vizitatorii Parcului Ştrand. De asemenea, piteștenii se pot bucura aici de sport și mișcare în aer liber în zona de agrement din jumătatea nordică a parcului, acolo unde au fost date în folosință un patinoar artificial, terenuri de fotbal, handbal, baschet, tenis de câmp și de masă, o pistă pentru rolleri și cicliști. Ca o paranteză, tot aici era casa echipei piteștene de fotbal, fosta Dinamo Pitești, apoi FC Argeș, căci primul stadion pe care aceasta a evoluat se afla tot în Parcul Ștrand.

Teatrul de vară și trenulețul

Piteștenii se mai pot bucura de spectacole diverse la Teatrul de vară, un teatru în aer liber, care a găzduit în anii trecuți numeroase evenimente culturale locale și județene, dar și unele de anvergură națională și chiar internațională. Tot în zona teatrului se desfășoară diverse concursuri și târguri: canine, de dresaj, de artă populară, de desene pe asfalt, parade și demonstrații folclorice, târgul de handmade etc. Tot în acest loc se mai poate beneficia de plimbare cu trenulețul: există o gară mică, o linie îngustă feroviară și o garnitură cu câteva vagoane mici, fără pereți, dar acoperite, care în perioada estivală face curse orare dând ocol parcului, spre deliciul celor mici și nu numai.

Cei zece chiparoşi de baltă

Cei zece chiparoşi de baltă (Taxodium distichum) care populează un mal al Lacului Ştrand au peste 150 de ani. Au fost mai mulţi exponenţi ai acestei specii în judeţ, dar au mai rămas decât aceştia şi încă doi care se află în Parcul Florica, de la Ştefăneşti. Aceste exemplare trăiesc numai în mlaştini. Pentru a nu se sufoca în mâl, rădăcinile trimit pe suprafaţa apei nişte prelungiri cu care absorb apa prin intermediul unui ţesut cu rol de burete.

 

Distribuie!

Articol scris de Marius Ionel

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii