Faimosul protestatar Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul dac”, a fost eliberat din Penitenciarul Giurgiu, joi 13 noiembrie, unde se afla în arest preventiv din luna mai, a acestui an, și plasat sub măsura controlului judiciar, în urma unei decizii a instanței Judecătoriei Sectorului 4:

„Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpatul DINU-AVRĂMUŢĂ CEZAR-CĂTĂLIN prin încheierea din data de 19.05.2025, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Secţia Penală, cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului DINU-AVRĂMUŢĂ CEZAR-CĂTĂLIN de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 50DL/23.05.2025 emis de Judecătoria Sector 4 București în dosar 13898/4/2025, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.”
„Acesta trebuie să respecte anumite obligații pe durata controlului judiciar, altfel riscă să revină după gratii. Pe lângă prezentarea în fața judecătorului și a poliției, acesta nu are voie să se apropie de Palatul Parlamentului sau de sediul Arestului Central și e nevoit să poarte brățară de monitorizare. De asemenea, „ nu are voie să participe la adunări publice, cum ar fi protestele, unde acesta era nelipsit




0 Comentarii