Muzica lăutărească este una dintre cele mai vechi forme de muzică instrumentală, dar în acelaşi timp şi prima muzică de formă profesionistă. Lăutarii, exponenţii cei mai vechi ai profesionismului muzical, au purtat prin intermediul cântecului, din generaţie în generaţie, istoria românilor, au înveselit la nunţi, botezuri şi petreceri pe ţărani, ca şi pe mahalagiii oraşelor, uimind pe străinii aflaţi în trecere pe meleagurile noastre. Argeşul şi Muscelul au avut un număr mare de lăutari şi existenţa lor este adesea întâlnită într-o serie de documente scrise. Lor le datorăm aducerea, până în zilele noaste, a bogatului repertoriu de doine, balade, jocuri, cântece de nuntă, de petrecere etc.
Violonist de excepție, dirijor și făuritor de tarafuri și orchestre locale
Un om aparte în muzica lăutărească locală este Ion Ștefan (Enuș) din Bughea de Sus a Muscelului. Este un personaj aparte, pitoresc, cu multe experiențe de viață, care și-a pus amprenta de-a lungul anilor asupra promovării repertoriului local în țară și străinătate. Mânuiește vioara și acum, la peste 75 de ani, cu o ușurință aparte, ceea ce demonstrează că nu contează vârsta, ci dorința de a se exprima oricând și oriunde pentru promovarea folclorului românesc. Premiile pe care le-a obținut în decursul celor aproape șapte decenii de carieră sunt mărturii vii ale calităților excepționale cu care acest om a fost înzestrat, dar și rezultatul strădaniilor domniei sale, atât ca violonist de excepție, cât și ca dirijor și făuritor de tarafuri și orchestre locale.
„M-am născut în 1944, 21 iunie, la Bughea. Părinții: Nicolae și Virgina. Tatăl meu era țambalagiu. Mama-mare a avut doi bărbați: primul bărbat a fost mare muzician, cu vioara, Enuș, de aici îmi vine numele. Tata-mare când a mers de i-a făcut certificatul de naștere lui tata, pe taică-său îl chema Ștefan Enuș, de bucurie că are băiat, i-a pus numele de Ștefan Nicolae, iar mie mi-a pus numele de Ștefan Ion, iar tatăl celălalt era mare țambalagiu și l-a învățat pe tata. Am patru surori: una mi-a murit. Mai sunt trei surori: Rodica, Vasilica și Nicoleta… Am învățat singur. M-a mai dat tata la cineva, dar nu am stat, că nu mi-a plăcut. Prima dată a fost un unchi de-al meu, Nițu Traian. Tata mi-a luat o vioară de la un muzicant bătrân, unul Doroghean Ion din Bughea, și am început să cânt. Aveam vreo cinci-șase ani! Primul cântec pe care l-am cântat a fost «Mărine, la nunta ta»! Pe ăsta l-am învățat și după aceea a luat tata țambalul și a început să-mi dea măsura”, a spus Ion Ștefan.
A cântat cu unchiul lui Marcel Pavel
Ion Ștefan: „La 8 ani am cântat pe scenă și am luat Premiul I la Teatrul «Davila» la un concurs cu copiii! Mai era un băiat cu mine care cânta la vioară, Taraș Ion, care apoi s-a lăsat de vioară și s-a apucat de tobe. Era un băiat bun! Unchiul lui Marcel Pavel! Aveam doi băieți cu acordeoanele, doi cu țambalele, toți din Bughea, formam o formație a școlii. Aveam un instructor, dar eu făceam toate lucrurile. Piesa pe care o cântam îi învățam pe toți. Cunoșteam armonie de la tata de la țambal, cântam și la țambal. Instructorul era un muzicant, Enache Nicolae, cânta la țambal. El aranja treburile cu directorul școlii! Prin 55, când s-a dat drumul la televiziune, am fost la «Viața satului». Era un domn, moș Țăpușă, acolo care făcea emisiuni. Am fost cu orchestra de la Bughea, dirijor era Nelu Istrate. La Bughea erau cei mai tari vioriști, unici. Aveam solist instrumentist pe Vasile Bucur. De la el am început și eu să cânt cu firul de păr. El a fost primul viorist și de la el am învățat și eu. Prin 85-86 am făcut o formație cu 16 viori și am cântat numai cu firul de păr. Din 65-70 am început să cântăm mai mult la firul de păr. Îl rupeam din arcuș și îl legam de-o coardă. Acolo la «Viața satului» a cântat Vasile Bucur sârba de la Bughea și acolo era un pasaj extraordinar de greu și m-a pus pe mine de l-am făcut. Era pe stil de concert. Băgaseră o parte ispre de am făcut-o eu ca solist. Toată formația a cântat sârba, iar eu singur o părticică. A fost prima emisiune a mea pe care am făcut-o la televiziune. De acolo am început. Am intrat apoi la Școala Populară de Arte de la Pitești prin 58-59. Nu mai țin minte. Am învățat vioara cu dl. Brucker (Wili Brucker). Era prin vremea aia director dl. Ion Grecu, de la noi, din Bughea de Jos. Și după aia am început, pe la 16-17 ani m-au pus toți lăutarii să fiu dirijor. Știam din Școala de Arte să citesc note. Pe la noi a venit un profesor de muzică, la băi, și am mai învățat și cu el, nu-i mai știu numele. Era extraordinar! Am început să cânt, iar orice concurs era, se știa că noi vom lua premiu. Am multe diplome. Am fost la «Cântarea României», la toate edițiile. Aveam cinci tarafuri: Mărțișorul din Pitești, Cetina al Întreprinderii Minere din Câmpulung, Ansamblul Carpați de la Câmpulung, cel de la Casa Sindicatelor din Câmpulung și taraful Bughea, care era nemaipomenit de bun”.
Are peste 370 de piese la «Fonoteca de Aur» de la Radio
„Noi avem specificul nostru! Se cântă foarte repede și nu se joacă! Noi cântam foarte mult pe părțile Branului, pe la Moeciu, la Fundata, la Șirnea. Am cântat în tot județul Argeș, am trecut și-n alte județe, dar mult am cântat la Bughea de Jos și apoi cel mai mult prin părțile Branului. Acolo am învățat eu breze și brâuri. Jucau acolo, Doamne-Doamne! Dacă un muzicant nu cânta cum jucau ei, după măsura lor, îl luau la bătaie!… M-am întâlnit și cântat cu Florea Cioacă, Constantin Mirea. Eram prieten cu Emil Tănase, Florea Pascu, Valerică Cintilică, cu Voinicilă, pe care l-am luat la câteva petreceri la noi, la Câmpulung, Marin Mihalcea, Gigi Floroiu. În timpul când a făcut Gigi Floroiu Școala Populară de Arte, mă lăsase profesorul să predau eu. Era un băiat bun… Îi cunosc pe cei din Conțești: Virgil Iordache, Mihai Muscalu, dar în formație am avut de la Pitești pe Aurel Lăutaru, taică-său, pe Gogu Toloș. Am avut mai mulți… Am cules multe piese. Le am toate date la «Fonoteca de Aur», la Radio. Hore, sârbe, ungurici. Să vă spun clar, am fost un hoț de muzică. Când îi prindeam pe toți marii vioriști, îi puneam să cânte. Luam o parte de la unu, o parte de la altul etc. și făceam piesa. Am știut să lucrez. După aceea am început eu să compun. Am peste 360-370 de piese date. A venit dl Ludovic Paceag, d-na Speranța Rădulescu! De aici, de la Pitești a venit și d-nul Alexandrescu (Costin), d-nul Tică Sorescu. Câte am dat! Câte piese a cântat de la mine Doina Argeșului! A venit la mine acasă Valerică Cintilică și a luat piese de la mine. Veneau mulți la mine acasă, nu-i mai știu pe nume! A venit și un mare coregraf, Olevas. Am cântat pe mari scene din țară: la Sala Palatului cu taraful de la Bughea, peste tot unde eram invitat. Eram angajat la Întreprinderea Minieră, iar în timpul liber mergem cu vioara peste tot! Aveam salariu de la Casa de Cultură din Câmpulung. Acum cânt numai în afară. În ultima vreme prin Franța!”, a mai spus muzicantul.
Premii
Printre numeroasele premii obținute de argeșeanul nostru menționăm: Premiul I la Festivalul concurs „Argeșule, plai de dor”, ediția a XII-a, Pitești, 1972, Premiul I la Festivalul concurs „Argeșule, plai de dor”, ediția a XII-a, Pitești, 1973, Laureat la Festivalul concurs „Argeșule, plai de dor”, ediția a XII-a, Pitești, 1975, Premiul special al Consiliului Județean al Sindicatelor Argeș la Festivalul concurs „Argeșule, plai de dor”, ediția a X-a, Pitești, 1980, Premiul I la Concursul artistic de interpretare (creație) din cadrul etapei republicane a Festivalului național al educației și culturii „Cântarea României”, 1981, Premiul I – Festivalul-concurs „Cântecele Argeșului”, ediția a VII-a, Pitești, 1981, Premiul al II-lea la Festivalul concurs „Argeșule, plai de dor”, ediția a XII-a, Pitești, 1982, Locul I pentru activitatea deosebită de culegere și valorificare a folclorului muzical în cadrul spectacolului concurs de muzică populară „Ion Matache”, ediția a IV-a, Albeștii de Argeș, 28 octombrie 1983, Premiul I și Titlul de laureat – Concursul artistic de interpretare (creație) din cadrul etapei republicane a Festivalului național al educației și culturii „Cântarea României”, 1983, Premiul I – Taraful Mare, dirijor: Ion Ștefan, al Căminului Cultural din Bughea de Jos la spectacolul-concurs de muzică populară „Ion Matache”, ediția a VIII-a, Câmpulung Muscel, 13 noiembrie 1987 (președintele juriului Constantin Arvinte), Premiul I și Titlul de laureat – Concursul artistic de interpretare (creație) din cadrul etapei republicane a Festivalului național al educației și culturii „Cântarea României”, 1989.
Sursa: Informaţii preluate dintr-un material publicat pe FB sub semnătura lui Sorin Mazilescu
